Companiile de produse cosmetice și lupta împotriva deșeurilor din plastic

cosmetice
Dacă v-ați gândit vreodată să reciclați sticla de șampon după ce ați terminat conținutul, bravo! Eu mi-am confecționat singură un suport pentru telefon (în care să stea atunci când îl pun la încărcat) din sticla în care am avut gelul de duș, urmărind un tutorial de pe Instagram.În cutiile de la crema de față țin ace cu gămălie și agrafe de birou. Dar până când pot reutiliza ambalajele de plastic ale produselor cosmetice? Prin urmare, multe ajung la gunoi. Pur și simplu, firmele de reciclare (nu numai de la noi, ci și din străinătate) nu reciclează flaconul de la laptele de corp. „Cu cât ambalajul este mai complex sau mai costisitor, cu atât mai greu poate fi reciclat”, spune Stephen Clarke, responsabilul cu comunicarea în Parlamentul European. În consecință, din punct de vedere economic, este mai simplu să-l distrugem decât să-i găsim o nouă utilizare.Programele buy-back – hai să facem schimb – au fost adoptate și de marile companii de produse cosmetice. Vii cu un ruj sau un rimel folosit și noi îți dăm la schimb unul nou, se pare că pe principiul ăsta funcționează sistemul de reciclare. Astfel de inițiative au fost adoptate de mărcile Kiehl's, MAC Cosmetics, L'Occitane, Oriflame, Garnier. Alte branduri de cosmetice au înlocuit ambalajele din plastic de unică folosință cu plastic reciclat (PCR).
- Garnier – a colaborat cu TerraCycle la un program care permite ca orice ambalaj de frumusețe care nu poate fi reciclat să fie dus într-unul din cele 2000 de puncte de reciclare din Marea Britanie.
- REN Clean Skincare - are un obiectiv ambițios de reducere a deșeurilor până în 2021, utilizând materiale plastice reciclate și reciclabile și soluții reîncărcabile pentru toate produsele.
- L'Occitane – vinde pungi cu săpunuri, geluri de duș și șampoane reutilizabile pentru a încuraja clienții să reducă din consumul de plastic.
- Lush - vinde produse naturale, hand made, fără ambalaje.
- Aveda - peste 85% din ambalajele produselor pentru îngrijirea pielii și a produselor pentru păr sunt fabricate din material 100% reciclat.
Citește și
- 20:07Operațiune contra cronometru pe Dunăre. Ultimele două barje sunt scufundate pentru Cernavodă
- 18:32Adio, alerte de poliție pe Waze? Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
- 17:31Cristi Chivu, victorie de senzație cu Juventus! Inter a câștigat derby-ul din Australia
- 16:40Zelenski, mesaj dur pentru Vučić la Belgrad: „Ucraina nu are timp pentru scepticism”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Tabu și pe Google News












