Concert AVE MARIA – ARMONII SACRE cu tenorul ȘTEFAN von KORCH, pe 29 Aprilie, la sala I. C. Brătianu a Centrului Cultural Ioan I. Dalles

Concert AVE MARIA – ARMONII SACRE cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, pe 29 Aprilie, la sala I. C. Brătianu a Centrului Cultural Ioan I. Dalles
Concert AVE MARIA - ARMONII SACRE susținut de tenorul Ștefan von Korch
Apropierea sărbătorilor Pascale și perioada Postului Mare sunt marcate la Centrul Cultural Metropolitan Ioan I Dalles printr-un eveniment de o rară bogăție spirituală și muzicală: concertul AVE MARIA - ARMONII SACRE susținut de tenorul Ștefan von Korch include o selecție de piese culte, specifice perioadei solemne pe care o traversăm și îndeamnă la contemplare și smerenie, prin ascultarea unor frumoase secvențe din mise și oratorii celebre. Spectacolul va fi o călătorie spirituală și muzicală către esența sărbătorii Paștelui.
Tenorul Ștefan von Korch detaliază: «Veți asculta, “Ave Maria,” de Schubert, Caccini sau Gounod, “Salvae Regina,” sau “Pieta, Signore,” secvențe lucrări de o bogație spirituală și muzicală extraordinară, lucrări specifice acestei perioade, pe care vă invit să le descoperiți sau redescoperiți într-un cadru foarte restrâns și deosebit, în acompaniament de pian clasic.»
Concertul va avea loc la Sala I. C. Brătianu a Centrului Cultural Ioan I Dalles, situate pe strada Biserica Amzei 7-9. Recitalul va începe de la ora 19.00 și va fi o călătorie emoționantă pentru minte și suflet, prin capodoperele muzicii clasice dedicate de-a lungul veacurilor celei mai însemnate sărbători a creștinătății – Învierea Domnului. Fie că sunteți un cunoscător al repertoriului sau un explorator ce dorește și îi cunoască frumusețea, acest concert vă oferi o experiență profundă.
Biletele se găsesc pe Ticketstore.ro , la anticariatul Sălii Dalles și la casa de bilete Tickestore din incinta Teatrului Național de Opereta și Musical Ion Dacian (Bd. Octavian Goga nr 1).
Despre ȘTEFAN von KORCH (Tenor) (www.stefanvonkorch.com )
Cu o carieră în ascensiune, națională și internațională, Ștefan von Korch a interprează în Martie 2024, pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureș, lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui Giacommo Rossini considerată o demonstrație de virtuozitate pentru orice tenor. De la începutul anului, tot pe plan național a performat la Opera din Iași, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban și la Opera Română din Timișoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon și a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de orașe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere și operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” și “Falstaff” (Opera Națională București), “Rigoletto,” “Văduva veselă” și “Văduva veselă 2.0” (Opera Națională din Iași), “I Puritani” (premieră națională) “Rigoletto” și “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) și altele.
În anul 2022 și-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naționale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) și prezența pe scena Sălii Radio din București în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).
Sursa: Tabu.RO
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























