Avem tradiție în șah dar ne batem joc de șahiști - campioana Irina Bulmaga refuză să mai joace

Zilele trecute am citit această postare a primei jucătoare de șah a țării – Irina Bulmaga - care refuză să joace finala. Premiul pentru care ar trebui să se lupte ajunge la 450 de euro – 2000 de lei din cele 5000 de lei asigurate de organizatori pentru ambele campionate: feminin și masculin.

Culmea este că Federația mai contribuie cu încă 25000 de lei la fondul de premiere însă valoarea premiului pentru locul 1 la feminine rămâne neschimbată și dacă ai ghinionul să fii femeie șahistă premiantă într-o țară misogină cum e România – se cheamă că n-ai avut noroc deși muncești la fel de mult pentru premiul tău cum muncesc domnii (care, să fim serioși, nici ei nu o duc mult, foarte mult mai bine). Pentru cine nu știe, Irina Bulmaga (n. 11 noiembrie 1993) este o jucătoare româncă de șah născută în Republica Moldova, care a obținut titlurile de mare maestru la feminin (2012) și maestru internațional (2013). Ea a reprezentat România la cinci Olimpiade de Șah (2008, 2010, 2012, 2014, 2016), fiind câștigătoare a medaliei de bronz în 2014, și, de asemenea, la trei Campionate Europeane de Șah între echipe (2011-2015). De asemenea, ea a reprezentat România la Campionatul Mondial Feminin pe Echipe 2013. Irina Bulmaga este campioana României la șah, atât la clasic, cât și la blitz și dezlegări de probleme și este pe primul loc în clasamentul FIDE pe România. De asemena, Irina Bulmaga este singura româncă aflată în Top 100 mondial FIDE.

credit foto facebookul Irinei Bulmaga

“În cazul în care cineva o să se întrebe de ce NU voi participa la Campionatul Național de Senioare din Băile Olănești (unde s-a organizat și anul trecut), motivele sunt următoarele:

-condițiile de cazare sunt proaste, într-un hotel "comunist"

-mâncarea e proastă

-sala de joc are lumină puțină și nu are loc pentru mâini pe masă

- premiile sunt mici (cele mai mici din Europa la un Campionat Național). Fondul de premiere asigurat de organizatori e de 5000 de lei pentru ambele campionate, feminin și masculin.

Consider că aceste condiții sunt nedemne pentru un șahist profesionist.

Anul trecut am câștigat acest Campionat, luând premiul de 2000 de lei (aproximativ 450 de euro). Cum să vrem să avem junioare tari când ele văd că atingând performanța națională maximă câștigă echivalentul salariului minim pe economie?

Îmi pare foarte rău că a trebuit să scriu aceasta postare, dar astfel de probleme trebuie făcute publice, nu discutate în culise. Update: Printr-o eroare s-a înțeles că fondul total de premiere e de 5000 de lei. Clarific- atât asigură organizatorii, Federația mai contribuie cu încă 25000 de lei la fondul de premiere, totuși, locul 1 feminin rămânând neschimbat.”

Printre comentariile strânse sub postarea Irinei am găsit comentariul lui Mihail Marin - marele maestru international de șah care, mai în glumă, mai în serios a scris despre cum era nevoie să se înghesuie cu partenerii de joc la masa astfel încât niciunul dintre cei doi care jucau nu stătea comod în timp ce se concentrau la mutări, un lucrur care la noi pare că nu deranjează organizatorii. “Făcând haz de necaz, am privit îngustimea meselor de joc dintr-o perspectiva filozofica. În majoritatea partidelor am ajuns la un echilibru tacit cu adversarul, în așa fel încât să ne putem ține amândoi măcar vârfurile coatelor pe margine, fără a ne deranja reciproc, un soi de solidaritate în condiții incomode. Există desigur și excepții (cred că este redundant să menționez cazul cel mai tipic, “nu dau nume, da becher”, etc) , anume atunci când adversarul împinge tabla cât să îi fie comod, fără a ține cont că pe partea opusă tabla este deja suspendată în aer. Una peste alta o reflexie a unei societăți în care, din păcate, încă nu sunt suficiente resurse pentru toți.”

Mi se pare totuși incredibil că a existat printre comentatorii postării care păreau din domeniu și care știau exact ce reproșează Irina organizatorilor și Federației de Șah și un bărbat care s-a luptat să-și exprime părerea și anume că postarea Irinei Bulmaga este o formă de cerșetorie și că șahul ar trebui să dispară căci nu produce bani, profit. Nu știu cum ajung tot felul de creiere spălate să-și dea cu părerea peste tot și despre orice doar din prisma profitului. E ca și cum o armată de minioni stau la pândă peste tot pe internet și de după tufișurile virtuale ies să-și desfacă parpalacul și să-și arate îngustimea minții. Nu știu cum de toți acești prădători virtuali vor o țară ca afară dar fără reguli și performanță ca afară. România are ceea ce se poate numi o tradiție în șah, nu e ceva ce s-a inventat peste noapte, iar câteva amănunte despre șahul românesc găsiți aici:

Potrivit Enciclopediei Educației Fizice și Sportului, în 1906, primul turneu de șah din țara noastră s-a desfășurat cu prilejul Expoziției Generale Române, organizată în Parcul Carol din Capitală. Câștigător a fost maestrul Sigmund Herland. Al patrulea s-a clasat Wolfgang Pauly, matematician și astronom. Herland și Pauly pot fi considerați fondatorii școlii românești de compoziție șahistă.

În 1912, la Timișoara are loc un prim turneu internațional câștigat de maestrul maghiar G. Breyer. Al cincilea se clasează timișoreanul Alexandru Tyroler.

În 1914, șahul este tot mai mult prezent în presa vremii. Noi rubrici apar în "Recreațiunea", "Gazeta literară", "Revista copiilor și tinerimii". Elevul de liceu Ion Gudju, fiul lui Hercule Gudju, încearcă editarea unei reviste dedicate exclusiv șahului sub titlul "România șahistă", apoi "Șahul", care apare în câteva numere izolate.

În anul 1925 au loc evenimente marcante în viața șahistă românească. La 4 ianuarie, un comitet de inițiativă, condus de Adam Hențiescu, fondează Federația Română de Șah, cu sediul la București. Organizația era afiliată la FIDE încă din anul precedent. Actul de constituire a FR Șah va fi oficializat prin adeziunea a 26 de cercuri de șah, la 14 martie 1926, când este ales primul comitet de conducere, prezidat de scriitorul Mihail Sadoveanu, un mare sprijinitor al șahului.

Absentă la prima ediție oficială a Olimpiadei (Londra 1927), România participă la a doua ediție, la Haga (1932). În 1936, echipa română participă la Olimpiada de la Munchen. La București se desfășoară primul campionat național feminin, titlul de campioană fiind cucerit de Rodica Luția (Manolescu) din Cernăuți.

În 1948, echipa României cucerește primul loc în Campionatul Mondial de dezlegări, devansând Ungaria și India, dintr-un lot de 12 țări participante.

În 1952, prezență (numai individuală) la Concursul Olimpic de la Helsinki, la compoziție șahistă (studii), unde P. Farago obține medalie de bronz. Titlul de campion național revine tânărului șahist Victor Ciocâltea, un nume care va căpăta o rezonanță deosebită mai târziu. La feminin, titlul de campioană națională a fost câștigat de Elena Gabroviețchi-Răducanu.

În 1953, la București are loc cel mai valoros turneu internațional organizat vreodată în țara noastră. Printre cei 20 de participanți, se află nu mai puțin de trei viitori campioni mondiali: Vasili Smâslov, Tigran Petrosian și Boris Spasski.

În 1957, Maria Albuleț-Pogorevici câștigă turneul zonal al Campionatului Mondial desfășurat la Krakovia, devenind prima româncă care obține calificarea la Turneul Candidatelor pentru titlul mondial. Maria Albuleț împreună cu Margareta Teodorescu înscriu un strălucit succes la prima Olimpiadă feminină de la Emmen (Olanda).

Nici nu pot să menționez toate premiile pe care le-a obținut România la nivel mondial în ultimul secol, le găsiți pe toate aici, e impresionant. Dar în România de după 90 nu sunt bani pentru nimic altceva decât pentru fotbal. O țară de nefericiți alergând după o minge printre dosare DNA.