Actualitate· 2 min citire

DiCaprio, replică pentru președintele Braziliei, care-l acuză că a finanțat incendierea pădurii amazoniene

DiCaprio

DiCaprio

Scris de Andreea Damian Publicat: 2 dec. 2019, 10:00

Președintele Braziliei a dat vina pe actorul și ecologistul Leonardo DiCaprio pentru incendiile din Amazonia. Starul a negat însă acuzațiile lui Jair Bolsonaro.

Bolsonaro a făcut aceste afirmații vineri, în fața susținătorilor săi: „Acest Leonardo DiCaprio este un tip tare, nu-i așa? Oferind bani pentru a incendierea Amazonului”, a spus el, fără să ofere și dovezi care să susțină acuzația. Acuzațiile lui se referă la arestarea a patru pompieri voluntari pe care poliția locală i-a acuzat -că ar fi iscat incendii în Pădurea amazoniană pentru a stimula eforturile de strângere de fonduri ale unei organizații internaționale.

Leonardo DiCaprio a răspuns imediat acuzațiilor. „În această perioadă de criză pentru Amazon, eu susțin oamenii din Brazilia care muncesc pentru a-și salva moștenirea naturală și culturală. Ei reprezintă un exemplu uimitor, impresionant și simplu de angajament și pasiune, care sunt necesare pentru a salva mediul înconjurător. Viitorul acestor ecosisteme de neînlocuit este în joc și sunt mândru să fiu alături de grupurile care le protejează. Deși merită susținere, eu nu am finanțat organizațiile vizate”, a scris Leonardo DiCaprio, pe Instagram.

Două organizații de mediu critică acuzațiile lui Bolsonaro

Eduardo, unul din fiii președintelui, a afirmat într-un mesaj pe Twitter că DiCaprio a donat 300.000 de dolari „organizației neguvernamentale care a dat foc Amazonului” și a acuzat grupul World Wildlife Fund (WWF) că a plătit aproximativ 13.000 de lire sterline unui ONG pentru fotografii cu incendiile de pădure din regiunea amazoniană.

Acuzațiile lansate de Bolsonaro la adresa actorului Leonardo DiCaprio au fost ridiculizate și criticate de opoziția de la Brazilia și activiști.

Global Wildlife Conservation și IUCN Species Survival Commission sunt două dintre cele mai mari organizații de mediu care activează în Amazon. Ambele ONG-uri condamnă acuzațiile lui Bolsonaro, fără să-i menționeze numele.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate