Actualitate· 1 min citire

Draga Olteanu-Matei, ultima „reprezentație” pe pământ

draga olteanu matei

draga olteanu matei

Scris de Andreea Damian Publicat: 22 nov. 2020, 17:26

Draga Olteanu Matei a fost înmormântată, duminică, cu onoruri militare, la Piatra Neamț, după ce sute de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu. Actrița a murit miercurea trecută, la Iași.

draga1-1

„Marea stea a teatrului și filmului românesc, Draga Olteanu-Matei, a ajuns în această seară din nou pe scenă. De data aceasta, însă, nu mai joacă! Lumina reflectoarelor Cinematografului «Mon Amour» va răspândi tristețe în jur. Steaua Dragăi va lumina din cer… Publicul o poate aplauda pentru tot ceea ce a făcut în zeci de ani de carieră artistică, din această seară și până duminică dimineață”, a fost anunțat joi.

Sute de oameni i-au adus un omagiu actriței, iar sicriul cu trupul neînsuflețit a fost dus duminică la Curtea Domnească, după cum se vede în imaginile de mai jos, publicate de ziarpiatraneamt.ro.

După oficierea ceremoniei religioase și acordarea onorului militar, actrița a fost înmormântată la cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, alături de soțul ei, Ionel Matei, care a decedat în 2014.

Draga Olteanu-Matei a murit pe 18 noiembrie, la Iași, la vârsta de 87 de ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate