Earth Hour 2018. Oamenii sting lumina, dar schimbările climatice se agravează

Earth Hour
De la Empire State Building din New York City până la piramidele din Egipt, numeroase clădiri emblematice de pe glob participă astăzi, la Earth Hour (Ora Pământului), eveniment organizat pentru mobilizarea contra schimbărilor climatice și, în premieră cu ocazia ediției din acest an, pentru protejarea biodiversității, informează joi AFP.
Lansată în anul 2007 de World Wide Fund for Nature (WWF) cu un singur eveniment care a avut loc la Sydney, în Australia, ocazie cu care s-a înregistrat participarea a 2,2 milioane de oameni, acțiunea Earth Hour (Ora Pământului) se organizează în prezent în numeroase zone de pe glob și vizează sensibilizarea cu privire la riscurile schimbărilor climatice în contextul în care ultimii trei ani au fost cei "fierbinți" din istoria înregistrărilor meteorologice.
La ora locală 20:30, numeroase clădiri și monumente vor fi cuprinse de întuneric timp de o oră, de la Turnul Eiffel până la Opera din Sydney, trecând pe la Big Ben, Kremlin, Acropole, zgârie-nori din Hong Kong, Burj Khalifa din Dubai, Biserica Sf. Petru, Cascada Niagara sau monumentul Cristo Redentor (Hristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro, Brazilia.
Însă, în acest an, evenimentul va depăși tematica încălzirii globale făcând apel la mobilizare pentru conservarea naturii în contextul desfășurării în această perioadă în Columbia a summitului experților Platformei interguvernamentale privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES) care trebuie să ofere un diagnostic cu privire la starea faunei, florei și a solurilor, notează sursa citată.
În plus, Earth Hour (Ora Pământului) va fi un prilej pentru multe țări să desfășoare evenimente pentru conservarea faunei și florei, cum ar fi spre exemplu lansarea în China și Singapore a campaniei împotriva pungilor de plastic ce poluează oceanele, inițiativa plantării de copaci în Indonezia, Kenya și Pakistan sau o inițierea unei petiții pentru salvarea râurilor din Croația sau Slovenia.
În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocțiile de primăvară sau de toamnă în nordul și, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu Ora Pamântului - Earth Hour, un simbol ce exprimă grija față de planetă.
Dacă în 2008 au participat 50 de milioane de persoane din 35 de țări, în decursul anilor acțiunile întreprinse au căpătat o amploare tot mai mare.
Această acțiune planetară nu schimbă cu nimic comportamentul populației. Schimbările climatice continuă să se agraveze, ele fiind în realitate mult mai severe decât se credea, potrivit The Independent. Actualele teorii privind încălzirea climei sunt greșite. Oceanele preistorice erau mult mai reci decât s-a estimat inițial, iar asta înseamnă că încălzirea globală prin care trece planeta este fără precedent în ultima sută de milioane de ani, mult mai gravă decât s-a calculat până în prezent.
Oamenii de știință credeau până acum că temperatura oceanelor a scăzut cu 15 grade în intervalul amintit. Ei au ajuns la această concluzie analizând fosilele unor organisme marine minuscule de pe fundul mărilor și calculând nivelul de oxigen extras de acestea de pe fundul oceanelor și care s-a înmagazinat în cochiliile lor din calcar, reușind astfel să stabilească aparent cât de caldă era apa la vremea respectivă. Noul studiu arată însă că nivelul de oxigen din fosilele respective nu a rămas constant de-a lungul timpului, ceea ce ar putea răsturna regula jocului.
Oceanele acoperă 70% din suprafața planetei și joacă un rol-cheie în reglarea climei. „Dacă avem dreptate, studiul nostru contestă decenii întregi de cercetări paleoclimatice”, spune Anders Meibom, profesor la Universitatea din Lausanne.
Rămânând în sfera schimbărilor climatice, să notăm un alt studiu, de această dată coordonat din Germania, care arată că aciditatea mărilor și oceanelor a crescut cu 26% de la începutul revoluției industriale, potrivit BBC. Cei mai afectați vor fi puii creaturilor marine. De exemplu, numărul puilor de sturion care vor ajunge la maturitate ar urma să scadă cu un sfert, conform studiului.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























