Se teme de oamenii superficiali, și-ar dori să fie mai înaltă, nu ține diete draconice, doar e atentă să nu facă excese și crede că niciodată nu are destule rujuri sau balsamuri de buze, oricâte ar cumpăra. Ce alte secrete de frumusețe are Gina Pistol și la ce tratamente de înfrumusețare apelează a dezvăluit exclusiv pentru Tabu.
<strong>Tabu: Este evident ca ai foarte mare grijă de spectul tău fizic. Faci anumite sacrificii pentru a te menține în formă?
Gina Pistol:</strong> Nu, nu fac sacrificii, nu mă înfometez, nu îmi risc sănătatea, dar e adevărat că sunt atentă la ce mănânc, mă feresc
Se teme de oamenii superficiali, și-ar dori să fie mai înaltă, nu ține diete draconice, dar e atentă să nu facă excese și crede că niciodată nu are destule rujuri sau balsamuri de buze, oricâte ar cumpăra. Ce alte secrete de frumusețe are Gina Pistol și la ce tratamente de înfrumusețare apelează a dezvăluit exclusiv pentru Tabu.
Tabu: Este evident că ai foarte mare grijă de aspectul tău fizic. Faci anumite sacrificii pentru a te menține în formă?
Gina Pistol: Nu, nu fac sacrificii, nu mă înfometez, nu îmi risc sănătatea, dar e adevărat că sunt atentă la ce mănânc, mă feresc să exagerez cu tentațiile culinare, am grijă să mă odihnesc întotdeauna suficient și sunt mereu atentă dacă mai pun câteva grame pe mine. Îmi plac și mie cartofii prăjiți și ciocolata dar niciodată, repet niciodată, nu fac excese.
Care sunt cele mai frecvente probleme de frumusețe cu care te confrunți?
Eu cred că este vorba de... colăcei – dacă nu am grijă de siluetă și de ce mănânc, acolo se depune cel mai repede. Tocmai de aceea mă bucur că mă pot salva fetele de la salon cu noua lor terapie Cryogen cu criolipoliza. Este ceva nou și foarte eficient – îți îngheață depozitele de grăsimi ca să le poată elimina apoi corpul, în mod natural.
Cât de important ți se pare pentru o femeie să aibă grijă de imaginea ei?
Mie mi se pare foarte important pentru o femeie să aibă grijă de imaginea ei indiferent că este o vedetă sau nu. Fiecare suntem vedete în lumea noastră și o femeie îngrijită, suplă și atentă cu ea însăși este întotdeauna o femeie frumoasă.
Ce produse de înfrumusețare nu îți lipsesc niciodată din geantă?
Vara nu îmi lipsește apa termală, iar de zi cu zi, am mereu în geantă un balsam de buze și o cremă hidratantă. Hidratarea pielii este importantă indiferent de sezon.
Ce procent din venituri consideri că ar trebui să investească o femeie în îngrijirea personală?
Cred că mai important pentru o femei este să investească timp, să găsească timp pentru îngrijirea personală. În ce privește veniturile... fiecare își cunoaște cel mai bine bugetul. În ziua de azi găsești pe internet mii de metode prin care să te îngrijești și acasă, cu buget mic, doar să îți găsești timp. Eu cred că odată ce începi un tratament de înfrumusețare cel mai important e să fii constant în eforturile tale.
Ai schimba ceva la corpul tău?
Și eu, ca oricare dintre noi – văd defectele, poate mai repede decât calitățile. Dar primul lucru la care mă gândesc e că mi-aș dori să fiu mai înaltă.
De ce te temi cel mai mult când vine vorba de frumusețe?
Cel mai mult mă tem de oamenii superficiali, care nu văd și frumusețea interioară.
Ce produse cosmetice ai cumpăra mereu, chiar mai ai deja?
Niciodată nu am prea multe rujuri sau balsamuri de buze. Și nu pot să mă abțin să nu mai îmi cumpăr încă un lac ORLY, chiar dacă am o colecție fabuloasă acasă. Culorile ORLY sunt ultima mea fascinație.
Spune-mi un secret de frumusețe, la care apelezi!
Dacă văd că am depus ceva în plus față de greutatea mea constantă, îmi rezerv câteva zile pentru o detoxifiere a organismului. Nu mult, doar câteva zile și – repet – fără să mă înfometez. Doar evit dulciurile, grăsimile și carbohidrații, în rest mănânc pe săturate.
Ești imaginea unor centre de infrumusețare din București. La ce tip de tratamente de salon apelezi și cât de des?
Da, sunt imaginea centrelor Keiko Slim Spa și mă bucur că este o colaborare frumoasă și de lungă durată. La tratamente nu apelez foarte des pentru că, așa cum spuneam, am grijă de mine și mă feresc de tentații, dar dacă am o filmare sau o ședința foto, înainte dau o fugă la Keiko pentru un masaj transdermic DermoCell sau o ședința de radiofrecvență pentru tonifiere. În ultima vreme îmi place să fac și o ședința de oxigenoterapie pentru ten – pentru revitalizare, doar știe toată lumea cât de aspră e camera (fie foto, fie video) cu tenul unei femei.
Mesaj pentru cititoarele Tabu
Ce le doresc eu cititoarelor Tabu este să aibă încredere în ele și în frumusețea lor, să aibă grijă de sănătate pentru că nu se poate frumusețe fără sănătate și să citească în continuare Tabu.