GIRL POWER: Sanna Marin – premierul Finlandei în vârstă de 34 de ani, cel mai tânăr premier din lume

finlanda 2
Ea va conduce o coaliție de centru-stânga cu alte patru partide, toate conduse de femei, dintre care trei au sub 35 de ani.
Sanna Marin va fi cel mai tânăr premier din lume. Premierul din Noua Zeelandă - Jacinda Ardern are 39 de ani, în timp ce premierul ucrainean Oleksiy Honcharuk are 35 de ani. Sanna Marin a fost crescută într-o "familie curcubeu"- alcătuită din două mame adică. Ea a declarat în 2015 că, în copilărie, s-a simțit „invizibilă”, deoarece nu a putut să vorbească deschis despre familia ei alcătuită din două persoane de același sex care-i erau părinți. Dar a spus că mamele ei au susținut-o mereu și au făcut-o să creadă că poate face orice își dorea în viață. Sanna Marin este prima persoană din familia ei care a mers la universitate. Ea s-a ridicat rapid în zona social-democraților, conducând administrația orașului din Tampere la 27 de ani și devenind apoi parlamentară în 2015. A fost ministru al transporturilor și comunicațiilor încă din iunie și are o fiică de 22 de luni. Analiștii spun că poate fi o coincidență faptul că Finlanda are acum un premier femeie și patru lideri de partid în coaliția de guvernare care sunt femei, dar egalitatea de gen este o problemă majoră în Finlanda, iar femeile din politica finlandeză s-au bătut pentru egalitatea de gen de mult timp.

Între timp, Partidul Centrului a declarat că Katri Kulmuni va fi numită ministru al Finanțelor. Tânăra de 32 de ani a preluat funcția de lider în septembrie. Celelalte trei femei lider au fost miniștri în guvernul lui Rinne și este de așteptat să continue să rămână în funcțiile lor - Li Andersson de la Alianța de Stânga în calitate de ministru al educației; Maria Ohisalo în calitate de ministru de interne din partea partidului Verzilor; și Anna-Maja Henriksson din Partidul Popular Suedez ca ministru al justiției.
Finlanda deține în prezent președinția rotativă a Uniunii Europene, iar parlamentarii vor aproba noul guvern înaintea summitului UE de la Bruxelles din 12 decembrie.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























