Actualitate· 3 min citire

Idei pentru un apartament colorat, luminos și optimist

CLEVER_MCLEOD1016

CLEVER_MCLEOD1016

Scris de Andreea Ciocîrlan Publicat: 5 nov. 2020, 23:00

Când vine vorba de design interior, Courtney McLeod este recunoscută pentru curajul și siguranța cu care folosește culorile vii. Casa ei din Harlem este cel mai bun exemplu în acest sens.

O cromatică îndrăzneață, care emană bucurie pură și optimism prin toți porii, a transformat un apartament cu două camere într-o adevărată colecție de obiecte și piese de mobilier atent curatoriată.

Să aruncăm o privire ca să înțelegem de ce este important ca locuințele să ne reflecte personalitatea și să ne aducă un plus de bună dispoziție în viețile noastre. 

Cu opt ani în urmă, Courtney s-a mutat în Harlem și și-a deschis firma Right Meets Left Interior Design. După 15 ani petrecuți în domeniul afacerilor imobiliare, Courtney a decis că e timpul să-și asculte vocea interioară. 

De când se știe a avut o pasiune pentru design. După terminarea liceului, s-a înscris simultan la o școală de business și la una de arhitectură pentru că nu era sigură ce drum să aleagă. Cu toate acestea, Courtney mărturisește că, de când lucrează ca interior designer, nu a simțit că a muncit o sigură zi. Pentru ea, această meserie este „o bucurie absolută”.

În timpul unei vizite într-o consignație, Courtney a descoperit acest fotoliu George Smith, pictat manual. 

Nu aveam deloc nevoie de așa ceva, dar m-am îndrăgostit de el.

De trei ani și jumătate, apartamentul în care stă a devenit locul pe care ea îl numește „acasă”. Cu o priveliște ce dă spre Morningside Park, Courtney admiră în fiecare zi heleșteul cu rățuște și arborii falnici, care îi creează senzația că locuiește într-o zonă luxoasă din New York City. Iar în timp ce brand-urile urmăresc tendințe de design într-o notă calmă și în tonuri pământii, apartamentul ei este plin de culoare și strălucire.

Courtney s-a îndrăgostit de acest birou secretar din malachit de la Currey and Company după ce l-a văzut în

showroom

.

Fiindcă apartamentul ei este destul de mic, fiecare element de mobilier trebuie să servească unei funcții clare, așa că dulapurile le folosește pentru a-și depozita lenjeriile.

Atunci când concepe design-ul pentru diverse locuințe, lui Courney îi place să pornească de la personalitățile clienților ei, iar abia după aceea, adaugă filtrul ei unic. Când vine vorba de a-și decora propria casă, Courtney spune ca își propune să o transforme în „cea mai pură expresie a bucuriei pe care o pot crea”

Dormitorul este decorat cu un tapet pe comandă de la Aux Aibris. Courtney a folosit variații ale acestui

pattern

în unele dintre lucrările pentru cilenți, dar a ales o paletă mai „liniștită” pentru propriul spațiu.

 

Elementele nu trebuie să fie scumpe pentru a arăta special în casa ta, spune Courtney. A găsit acest candelabru

online

la un preț foarte redus.

O consolă transparentă servește drept birou în fața ferestrei din dormitor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News