Actualitate· 5 min citire

În weekend ne vedem la Teatru!

teatru

teatru

Scris de Andreea Damian Publicat: 14 mai 2021, 09:39

Teatrele bucureștene prezintă, începând de vineri, spectacolele cu public în sală, ca urmare a scăderii ratei de îmbolnăvire cu COVID-19 sub 1,5 la mia de locuitori în Capitală. Sălile de spectacol pot funcționa la o capacitate de 50%, față de 30% în prezent, având în vedere situația epidemiologică.

Ce spectacole vor avea loc în weekend?

Teatrul Național "I.L.Caragiale"

Teatrul Național "I.L.Caragiale" prezintă sâmbătă "Micul infern" de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu, la Sala Studio de la ora 18,30; "Dineu cu proști" de Francis Veber, regia Ion Caramitru, spectacol prezentat în programul-pilot privind reluarea spectacolelor în săli pentru persoanele vaccinate cu ambele doze, la Sala Mare de la ora 19,00; "Orchestra Titanic" de Hristo Boicev, regia Felix Alexa, la Sala Pictură de la ora 19,30; "Hai, să vorbim despre viață!" de Ana Sorina Corneanu, regia Zsuzsánna Kovács, la Sala Atelier de la ora 19,30.

Micul-infern

Duminică vor putea fi urmărite spectacolele "Micul infern" de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu, la Sala Studio de la ora 11,00; "Memoria apei" de Shelagh Stephenson, regia Erwin Șimșensohn, la Sala Pictură, de la ora 19,00; "Allegro, ma non troppo" de Ion Minulescu, regia Răzvan Popa, la Sala Mare de la ora 19,30; "Hai, să vorbim despre viață!" de Ana Sorina Corneanu, regia Zsuzsánna Kovács, la Sala Atelier de la ora 19,30.

Teatrul Mic

Teatrul Mic, care a început reprezentațiile cu public pe 8 mai, prezintă vineri spectacolul "Emigranții" de Slawomir Mrozek, regia Claudiu Istodor, la Sala Gabroveni-Subsol de la ora 19,00.

Sâmbătă sunt prezentate spectacolele "Bull" de Mike Bartlett, regia Silviu Debu, la Sala Studio de la ora 19,00 și "Omul cu oglinda" după "Teatru descompus" de Matei Vișniec, regia artistică Teodora Petre, la Sala Atelier de la ora 19,00.

Omul-cu-oglinda

Duminică, spectatorii au posibilitatea să urmărească "2+2=5" adaptare după "Crimă și pedeapsă" de F.M. Dostoievski, regia și versiunea scenică Radu Iacoban, la Sala Gabroveni, de la ora 19,00; "Regina Maria, jurnal de război" regia Ștefan Lupu, la Sala Studio de la ora 19,00.

Teatrul Odeon

Teatrul Odeon prezintă vineri "Pescărușul" de A. P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, la Sala Studio, de la ora 19,30; sâmbătă și duminică - "Liniște! Sărut. Acțiune" adaptare de Peter Kerek după filmul "Living in Oblivion", regia Peter Kerek, la Sala Studio, de la ora 19,30.

Teatrul Bulandra

La Teatrul Bulandra sâmbătă este prezentat spectacolul "Meșteșugul vieții" de Hanoch Levin, regia Felix Alexa, la Sala Liviu Ciulei, de la ora 19,00; duminică "Artă" de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu, la Sala Liviu Ciulei de la ora 19,00, și "Măscăriciul" de A.P.Cehov, regia Horațiu Mălăele, la Sala Toma Caragiu de la ora 19,00.

Mascariciul

Măscăriciul

Teatrul Notarra

Teatrul Nottara, care a demarat seria spectacolelor cu public pe 8 mai, prezintă sâmbătă "O haită de sfinți" de Neil LaBute, regia Vlad Zamfirescu, la Sala George Constantin de la ora 18,00 și "Martha și George" de Ileana Răducanu, regia Filip Ristovski, spectacol găzduit la Sala Horia Lovinescu de la ora 19,00.

Duminică pot fi urmărite spectacolele "Praf de stele" de Norm Foster, regia și ilustrația muzicală Lucian Sabados, la Sala George Constantin, de la ora 18,00 și "Thailanda" regia Alexandru Jitea, la Sala Horia Lovinescu, de la ora 19,00.

Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie prezintă vineri și sâmbătă "Arta la domiciliu" scenariu dramatic de Dragoș Huluba după texte de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu și I. L. Caragiale, regia Dragoș Huluba, la Sala Radu Beligan, de la ora 19,00; duminică - "Diseară la 7" de Aurelian Bărbieru, regia Chris Simion-Mercurian, la Sala Radu Beligan, de la ora 19,00.

Arta-la-domiciliu1

Arta la domiciliu

Teatrul Dramaturgilor Români

La Teatrul Dramaturgilor Români sâmbătă va fi prezentat spectacolul "Junga TeVe" de Gigi Căciuleanu, la Sala Ion Băieșu, de la ora 19,00 și duminică "Șase comedii ușoare pentru oameni triști" de Ștefan Caraman, regia Alexandru Nagy, la Sala Iosif Naghiu, de la ora 19,00.

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri și sâmbătă spectacolul "Trădarea lui Einsten" de Eric Emmanuel-Schmitt, traducerea și regia Tudor Țepeneag, de la ora 19,00.

Teatrul Masca

Teatrul Masca a început spectacolele cu public în sală pe 8 mai, iar sâmbătă și duminică prezintă, la sala din Bulevardul Uverturii, spectacolul "Ne-am sărutat după sfârșitul lunii" regia Mihai Mălaimare, de la ora 19,00.

Ne-am-sarutat-dupa-sfarsitul-lunii

Ne-am sărutat după sfârșitul lunii

Teatrul Țăndărică

Teatrul Țăndărică prezintă vineri "Muzicanții din Bremen" adaptare după Frații Grimm de Ema Stere, regia Attila Vizauer, la Sala Țăndărică de la ora 18,00; sâmbătă - "Fata babei și fata moșneagului" regia Daniel Stanciu, la Sala Țăndărică de la orele 10,00 și 12,00 și duminică "Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele" de Matei Vișniec, regia Ioan Brancu, sala Sala Țăndărică de la orele 10,00 și 12,00.

Teatrul Ion Creangă

Teatrul Ion Creangă, care și-a început reprezentațiile cu public în sală, prezintă vineri "Pinguinii melomani" de Anca Zamfirescu și Alexandrina Halic, la Sala Mică, de la ora 18,00; sâmbătă - "Fără frică" de Anca Zamfirescu, regia Alexandrina Halic, la Sala Mică, de la ora 11,00; "Amintiri dintr-o valiză" de Andra Burcă, la Sala Mică, de la ora 18,00; duminică - "De-a Micul Prinț" de Ioana Petre după "Micul Prinț" de Antoine de Saint-Exupéry, regia Ioana Petre, la Sala Mică, de la ora 11,00; "Bună dimineața" de Ioana Petre, Julieana Drăghici și Thomas Ciocșirescu, regia Ioana Petre, la Sala Mică de la ora 18,00.

Teatrul de Revistă "Constantin Tănase"

Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" prezintă sâmbătă spectacolul "Un cântec… O glumă" regia Cezar Ghioca, la Sala Savoy, de la ora 19,00.

Un-cantec…-O-gluma

Unteatru

Unteatru prezintă sâmbătă "Conu Leonida față cu reacțiunea" de Ion Luca Caragiale, regia Florin Liță, reprezentație găzduită de Teatrul Țăndărică de la ora 20,00 și duminică "Iarna" de Jon Fosse, regia Ion Mircioagă, reprezentație găzduită de Teatrul Țăndărică de la ora 20,00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate