La 74 de ani, Ilie Năstase e amorezat ca un puștan. Fosta lui iubire, tenisul, a rămas la nivel de amintire, iar acum se dedică iubirii.
Celebrul Nasty într-un moment plin de romantism, în plină stradă, alături de nevasta tinerică, pe care a cuprins-o cu brațele ca să îi dea un pupic. Trecătorii au privit amuzați.
Paparazzi l-au surprins zilele trecute pe celebrul tenisman pe străzile bucureștene alături de soția sa, Ioana.
foto: Click!
Cei doi s-au îmbrăcat elegant, ea într-o superbă haină de blană pe ea, el la patru ace. Au luat mama la restaurantul lor preferat aflat în Băneasa. Apoi au părăsit locația super încinși, scrie Click!
Cel puțin așa se vede în fotografii. Ilie Năastase și soția sa, Ioana, s-au hârjonit pe stradă ca doi adolescenți cu fluturi în stomac, s-au pupat în fugă de parcă nu le-ar mai fi ajuns timpul.
Bineînțeles, spectacolul stradal a fost văzut și de trecători care au privit amuzați scena.
Ioana e a cincea lui soție
Ilie Năstase și Ioana Simion, de 45 de ani, s-au căsătorit la începutul lunii iunie 2020. Cei doi făcuseră cununia civilă cu un an înainte.
Înainte să decidă să își unească destinele cu Ioana, fostul mare jucător de tenis din România a mai fost căsătorit cu Amalia Năstase, Alexandra King, Dominique Grazia și Brigitte Sfăt.