Actualitate· 2 min citire

La 61 de ani, un celebru actor va deveni tată... a șasea oară

hilariaaa

hilariaaa

Scris de Andreea Damian Publicat: 19 sept. 2019, 18:05

Alec Baldwin și soția sa Hilaria așteaptă al cincilea copil. Vestea vine după ce instructoarea de yoga a suferit un avort spontan la începutul acestui an.

Hilaria Baldwin, în vârstă de 35 de ani, a făcut marele anunț pe contul ei de Instagram: „Este foarte devreme, dar am aflat că în interiorul meu trăiește o mică persoană. Sunetul acestei inimi puternice mă face foarte fericită, în special pe fundalul pierderii pe care am suferit-o în primăvară. Vrem să împărtășim această veste pentru că suntem fericiți și nu dorim să ascundem sarcina.

Aceste cinci luni au fost dure, extenuante, cu stări de greață și nu vreau să pretind că mă simt bine. Singura mea rugăminte este ca cei din presă, din televiziune, să nu mă urmărească. Îmi doresc să fiu liniștită în această perioadă timpurie de sarcină, iar înconjurarea mea cu dispozitive de filmat nu face parte din ceea ce mi-a prescris medicul”, le-a scris ea fanilor.

Aceasta a postat un video în care pot fi auzite bătăile inimii bebelușului.

În luna aprilie, Hilaria Baldwin, scriitoare și instructor de yoga, a dezvăluit prin intermediul unui eseu scris pentru revista de modă americană Glamour că suferise un avort spontan cu puțin timp înainte.

Încântat ca va deveni din nou tată, Alec Baldwin a scris și el un mesaj pe instagram. „Ei bine, sunt încântat să spun că vom avea încă un Baldwinito. Dumnezeu este bun!”, a fost mesajul actorului.

hilaria

Hilaria și Alec Baldwin au deja 4 copii, o fetiță și 3 băieți.

Alec Baldwin va deveni tată pentru a șasea oară. Acesta are 4 copii cu Hilaria Baldwin, actuala soție - o fiică, Carmen Gabriela (6 ani) și trei fii, Rafael Thomas (4 ani), Leonardo Ángel Charles (3 ani) și Romeo Alejandro David (1 an). Mai are o fiică din mariajul cu actrița Kim Basinger, Ireland, de 23 de ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate