Actualitate· 2 min citire

Madonna a fost și ea victima lui Harvey Weinstein

madonna

madonna

Scris de Andreea Damian Publicat: 6 iun. 2019, 18:00

Madonna susține că și ea a fost victima comportamentului sexual nepotrivit al producătorului de film Harvey Weinstein. Cântăreața americană a acordat un interviu pentru revista New York Times, în care a declarat că Weinstein „a încălcat linii și limite”, în perioada în care au lucrat împreună.

Compania Miramax, deținută la acel moment de Weinstein, s-a ocupat de filmul documentar „Madonna: Truth or Dare”. Vedeta l-a descris pe Weinstein ca fiind „incredibil de sexual” cu ea, deși era căsătorit și ea nu era interesată de o relație cu acesta.

Cântăreața a mai comentat faptul că atitudinea acestuia față de femei era „un secret cunoscut”: „Știam despre acest lucru și toată lumea spunea că Harvey se poate comporta astfel pentru că deține atât de multă putere”.

Când s-a aflat în octombrie 2017 că Harvey Weinstein a violat și a hărțuit sexual mai multe femei, Madonna nu s-a bucurat de răul său. „Dar a fost bine că cineva care a abuzat de putere atât de mulți ani a fost chemat în instanță și tras la răspundere”, a spus diva sexagenară.

Procesul în care producătorul de film va fi judecat pentru agresarea sexuală a două femei va începe pe 9 septembrie, la un tribunal din Manhattan, New York. Pe numele lui Weinstein au fost formulate cinci capete de acuzare, inclusiv viol, iar producătorul, care a pledat nevinovat, riscă chiar și o pedeapsă cu închisoarea pe viață, dacă va fi găsit vinovat.

Peste 70 de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan, Angelina Jolie, Salma Hayek și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției.

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate