Actualitate· 2 min citire

Mahmureala este o boală. În Germania!

mahmureala

mahmureala

Scris de Andreea Damian Publicat: 24 sept. 2019, 12:00

O instanță germană a decis că mahmureala este o boală, într-un caz deschis împotriva unui producător de băuturi anti-mahmureală.

Firma a fost dată în judecată la Frankfurt, după ce a fost acuzată că susține ilegal că produsele sale au calități anti-mahmureală. În decizie, curtea a specificat că segmentul de „boli” include chiar și schimbările temporare și mici ale stării normale ale corpului. Produsele din fructe, inclusiv băuturile, nu pot fi vândute ca fiind capabile să prevină sau să trateze bolile.

„Unui produs pe bază de fructe nu îi pot fi atribuite proprietăți de prevenire, tratare sau vindecare a bolii umane sau nu poate fi lăsată impresia că are o asemenea proprietate”, a decis curtea supremă regională. „Prin boală poate fi înțeleasă chiar și o mică sau temporară schimbare a stării sau activității normale a corpului”.

Astfel, aici sunt incluse oboseala, greața, durerile de cap deseori asociate mahmurelii și pe care compania, al cărei nume nu a fost dezvăluit în hotărâre, susține că produsele ei - precum shot-urile și pudrele - le poate vindeca.

Hotărârea a fost dată după câteva zile de când sărbătoarea anuală Oktoberfest a început în Munchen.

Șase cele mai bune remedii anti-mahmureală

Ghimbirul

O ceașcă de ceai de ghimbir, dimineața, după o noapte grea, ar putea fi o metodă foarte eficientă de a trata mahmureala: alungă senzația de greață și calmează iritațiile la stomac. Pentru că ghimbirul are, de asemenea, beneficii antiinflamatorii.

Un mic dejun „dulce”

Consumul de alcool afectează nivelul glicemiei, de aceea persoanele chinuite de mahmureală ar trebui să consume dulciuri și să bea cantități mari de apă, pentru a-și readuce organismele la normal. Așadar, un mic dejun bogat în fructe poate veni de hac mahmurelii.

Fructul de cactus

Fructul de cactus este bogat în vitamina C, provitamina A, zaharuri, proteine și lipide capabile să acopere nevoile energetice ale organismului. Acestea declanșează procesul de „vindecare”.

Extractul de anghinare

Anghinarea este o foarte bună sursă de vitamina C, acid folic, fibre alimentare, magneziu și potasiu, vitamine care fac o treabă bună de a ușura o mahmureală.

Apa

Imediat ce te trezești, bea două pahare mari cu apă, pentru a contracara deshidratarea.

Somnul

Nimic nu poate înlocui somnul pierdut după o noapte albă, dar organismul poate fi „păcălit”. Remediul ideal pentru oboseala mintală care intervine după o noapte fără somn este, evident, un pui de somn după-amiaza.

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate