O statuie a cântărețului Ed Sheeran a fost instalată în Parcul Gorky din Moscova. Fanii vor putea astfel să-l admire înaintea concertului pe care îl va susține vineri în capitala Rusiei. Artistul pop apare îmbrăcat într-un tricou acoperit de graffiti, o pereche de pantaloni scurți roșii și ochelari de soare stil aviator, postura sa fiind una neobișnuit de sexy.Statuia măsoară aproape 5 metri și a fost observată de un utilizator Twitter britanic „prieten” cu cineva din Rusia.„Apropo, am un prieten în Rusia, nu suntem cu adevărat prieteni, dar mi-a trimis un ceai rusesc și salutări de la soția lui. Nu asta vreau să spun, ci faptul că a văzut o statuie de 5 metri a lui Ed Sheeran construită într-un parc din Moscova. Wow.”, a scris acesta pe Twitter.https://twitter.com/FroyFroyFroy/status/1151007835276230657https://twitter.com/jameswaters/status/1151376230102552576Potrivit presei americane, platforma de streaming Yandex Music a instalat această statuie. Compania rusă încurajează fanii să posteze mesaje și fotografii pe social media despre statuie, împreună cu hashtag #HiEd.Huffington Post raportează că statuia va promova o colaborare între Yandex Music și filiala rusă a Warner Music. Ed Sheeran va susține vineri (19 iulie) un concert la Moscova, care face parte din turneul Divide.Pe 3 iulie, Ed Sheeran a concertat pentru prima oară în România. Spectacolul a avut loc pe Arena Națională și a fost deschis de Zara Larsson și James Bay.