Noi dezvăluiri: David Bowie a sedus două fete și a vrut să facă sex cu ele pe melodia „Let’s Dance”

David Bowie
David Bowie este acuzat că ar fi încercat să facă sex cu o minoră de 16 ani și cu prietena ei când era în vacanță în Caraibe, cu prietenul său Mick Jagger, în anii ’80. Bowie le-ar fi propus fetelor o partidă de sex în trei dezbrăcându-se și dansând pe melodia sa, „Let’s Dance”.
Starul avea 40 de ani atunci, era cu 25 de ani mai în vârstă decât tinerele pe care a încercat să le seducă, susține comedianul David Baddiel, care a auzit povestea la o petrecere chiar de la una dintre fetele implicate (cea care avea 16 ani).
Acesta susține că artistul a încercat să le seducă pe cele două tinere în cabina lor. „David sigur voia să se culce cu amândouă și a muncit ceva ca să creeze situația. Modul în care a reușit, conform ei, a fost să-și dea jos hainele și să danseze pe melodia sa dezbrăcat”, a declarat Baddiel pentru Daily Mail. Mai apoi, cele două fete s-au dezbrăcat și ele, una sărutându-se cu el. „Erau tente sexuale, însă nu s-au culcat împreună cu David”, a adăugat comedianul, dezvăluind că fetele nu vroiau să fie niște femei cu care Bowie a făcut sex și atât.
Biografia „David Bowie: A Life“, semnată de editorul britanic al revistei GQ Dylan Jones și scrisă pe baza a 180 de interviuri cu prietenii, rivalii, partenerii și colaboratorii lui David Bowie, susține că artistul era dependent de sex și de cocaină.
Cartea mai susține că Bowie a mers din cucerire în cucerire în anii ’70, bucurându-se de sex cu femei, cu bărbați, sex în trei, sex în grup, multiple aventuri și chiar i-a invitat pe alții să-l privească în timp ce face sex cu femei, potrivit unor fragmente ale biografiei citate Daily Mail. De altfel, însuși Bowie s-a descris la un moment dat ca fiind „incredibil de promiscuu“ într-un interviu pentru BBC. Însă cele mai șocante dezvăluiri sunt cele potrivit cărora starul ar fi făcut sex cu fete de 13 ani, dar a refuzat să aibă contact sexual cu un cadavru.
David Bowie a murit în ianuarie 2016, la vârsta de 69 de ani, după o luptă cu cancerul, însă a lăsat în urmă piese memorabile și influențe asupra mai multor genuri actuale.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News


























