Actualitate· 2 min citire

Românca Adina Pintilie a câștigat Ursul de Aur cu filmul „Nu mă atinge-mă”

pintilie

pintilie

Scris de Andreea Damian Publicat: 25 feb. 2018, 08:18

Regizoarea Adina Pintilie a primit premiul Ursul de Aur pentru filmul "Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not", la gala celei de-a 68-a ediții a Festivalului de la Berlin, care are loc sâmbătă seară.

Filmat pe o perioadă de zece săptămâni, între anii 2015 și 2017, cu o distribuție mixtă de actori profesioniști (Tomas Lemarquis, Laura Benson) și persoane reale, "Nu mă atinge-mă" este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate, ca aspect fundamental al existenței umane. Filmul "Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not" este o coproducție România / Germania / Cehia/ Bulgaria / Franța, iar, în 2012, proiectul a fost selecționat pentru Atelierul secțiunii Cinéfondation de la Festivalul de la Cannes.

adina pintilie1

Adina Pintilie a mai primit, sâmbătă seară, pentru același film, premiul pentru cel mai bun debut, din partea unui juriu care l-a avut în componență și pe regizorul Călin Peter Netzer, scrie Mediafax.ro.

https://www.youtube.com/watch?v=0PwvTIPg00s

Anterior, regizoarea Adina Pintilie a primit premiul pentru cel mai bun debut, pentru același film. Regizorul Călin Peter Netzer a făcut parte din juriul care a decis câștigătorul premiului pentru cel mai bun film de debut, alături de regizorul italian Jonas Carpignano și Noa Regev, directorul executiv al Cinematecii din Ierusalim.

Acesta este cel de-al doilea premiu Ursul de Aur obținut de un regizor român la Festivalul de la Berlin, după cel primit de Călin Peter Netzer pentru "Poziția copilului", în 2013.

Cine este Adina Pintilie?

În vârstă de 38 de ani, Adina Pintilie a regizat șapte scurtmetraje și două mediumetraje. Producțiile "Nu te supăra, dar..." (2007) și "Oxigen/ Oxygen" (2010) au fost prezentate în peste 50 de festivaluri internaționale, iar scurtmetrajul coregizat cu George Chiper "Balastiera#186" (2007) a fost selectat la Festivalul de film de la Locarno 2008 și a câștigat premiul al doilea la Festivalul Internațional de Film de la Miami și mențiunea specială a Festivalului de la Trieste, în 2009. Festivalul de film de la Berlin are loc în perioada 15-25 februarie.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate