Actualitate· 1 min citire

Rose Leslie și Kit Harington au devenit părinți

Kit Harington

Kit Harington

Scris de Andreea Damian Publicat: 17 feb. 2021, 12:52

Actorii Rose Leslie și Kit Harington, cunoscuți din serialul „Game of Thrones”, au devenit părinți. Cuplul are un băiețel, a confirmat un reprezentant pentru revista People.

La trei ani după ce s-au căsătorit, actorii în vârstă de 34 de ani și-au întâmpinat primul copil. Page Six a publicat marți mai multe fotografii realizate în Londra, în care Leslie apare ținând la piept nou-născutul.

Vedem un tătic zâmbitor ținând ferm mâna soției sale care, la rândul ei, își mângâie bebelușul nou-născut aflat într-un portbebe. „Sunt foarte foarte fericiți”, confirmă reprezentantul cuplului. Dacă sexul copilului a fost dezvăluit, prenumele copilului nu este încă cunoscut.

Leslie și Harington, în vârstă de 34 de ani, au anunțat în luna septembrie a anului trecut că așteaptă primul copil. În iunie 2018, Rose Leslie și Kit Harington s-au căsătorit la Rayne din Inverurie, iar petrecerea a avut loc într-un castel din Aberdeenshire.

Cei doi, care au jucat în serial rolurile îndrăgostiților Jon Snow și Ygritte, s-au întâlnit pe platourile de filmare în 2012. Logodna lui Kit Harington cu Rose Leslie a fost anunțată în septembrie 2017.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate