Scrisorile de dragoste dintre Proust și compozitorul Hahn se vând într-o licitație la Paris

Strănepoata lui Proust vinde manuscrise literare, cărți și scrisori care dezvăluie adevărata identitate sexuală a autorului.Marcel Proust și Reynaldo Hahn erau printre cei mai influenți oameni de cultură a generației din care făceau parte dar relația lor, cunoscută în cercul lor rafinat, trebuia să rămână secretă de la public în toată viața lor. În mesajele sale, Proust scrie: "Vreau să fii aici tot timpul, ca un zeu deghizat, pe care nici un muritor nu l-ar recunoaște".Colecția din care fac parte scrisorile aparține Marie-Claude Mante, strănepoata lui Proust și fiica singurei nepoate a scriitorului, Suzy, care îl numea pe unchiul ei un "fel de magician", potrivit rudelor, care spuneau că adorația era reciprocă.După moartea lui Proust, moșia lui a trecut la fratele său mai mic, Robert, apoi la fiica sa, Suzy, care a încercat să-i păstreze memoria, încurajând publicarea lucrărilor și corespondenței sale, deși ascundea orice ar fi sugerat ceva legat de homosexualitatea autorului. În anii 1960 a vândut o parte a colecției bibliotecii naționale franceze; restul a fost împărțit între cei trei copii ai săi, când a murit în 1986.Proust s-a întâlnit cu Hahn în 1894 la saloanele mondene ale Madeleine Lemaire, un pictor parizian care și-a ilustrat opera. Scriitorul, care nu și-a recunoscut niciodată homosexualitatea și Hahn născut în Venezuela, marele compozitor, împărtășeau dragostea față de Fauré. Proust l-a inclus pe Hahn ca personaj în romanul său neterminat și postum, publicat, Jean Santeuil.

Într-una dintre scrisorile scrise de mână între cei doi bărbați, Proust îl sfătuiește pe prietenul său, uneori alintat cu "mon petit Reynaldo", să fie discret. Într-o scrisoare lungă adresată lui Proust de către Hahn, acesta detaliază modul în care scriitorul ar trebui să își petreacă ziua, într-o limbă inventată de cei doi și care îi amuză în mod evident pe ambii, dar este imposibil de tradus. El îl numește pe Proust "Marcelch".Într-o altă scrisoare adresată lui Proust din 1898, după ce și-au încheiat relația, Hahn îi reproșează prietenului că nu îi scrie mai des. "poate crezi că pot să trăiesc fără să știu ce-ai mai făcut, este un semn că tu poți să trăiești fără să știi ce fac eu. Nu voi renunța niciodată atâta timp cât am această afecțiune imensă pentru tine ... te rog să înțelegi că mai presus de toate astea nu există nici o umbra de ocară, iubindu-te atât de mult cum te iubesc eu, ești singura ființă căreia nu-i port ranchiună că mi-a scris atât de puțin, pentru că știu toate motivele care te împiedică să îmi scrii mai des.”