Sebastian Stan și Lily James îi interpretează pe Tommy Lee și Pamela Anderson în noua miniserie TV Pam & Tommy. Deși au existat multe discuții în ultima vreme despre modul în care actorul român l-ar putea juca pe toboșarul trupei Motley Crue, se pare că personajul îi vine mănușă cu ajutorul unor stiliști și tatuaje false.
Serialul se concentrează pe relația celor doi și pe controversa cu sex tape-ul înregistrat pe un iaht. Seth Rogen este producător executiv, iar în serial mai apar și actorii Nick Offerman („Parks and Recreation” și „Devs”), Taylor Schilling (personaj central în „Orange Is the New Black”), dar și comediantul Andrew Dice Clay („A Star Is Born”).
În teaserele postate de Sebastian pe rețelele de socializare îl vedem cu tatuajele celebrului toboșar, cu pantaloni din piele, dar și cu piercing-uri de care trage Lily James, care aduce incredibil de mult cu Pamela.
Sebastian Stan a postat pe Instagram o fotografie cu noul look, cu un citat din Tommy Lee: „Nu ne oprim din jucat pentru că îmbătrânim, îmbătrânim pentru că oprim din jucat.” La rândul ei, Lily James a citat vedeta din „Baywatch”: „E grozav să fii blondă. Cu așteptările scăzută e foarte ușor să surprinzi lumea.”
Pamela Anderson și Tommy Lee au fost căsătoriți între 1995 și 1998 și au avut o relație tumultoasă, plină de scandaluri publice și o viață expusă în fața camerelor.