Survivor România 2022. Eliminare neșteptată la Survivor

Survivor
„Faimoșii” mai pierd un concurent. Roxana Ciuhulescu a fost eliminată din comeptiție din motive medicale, după ce a câștigat colanul de imunitate individuală.
Anunțul eliminării a fost făcut de prezentatorul Daniel Pavel, la scurt timp după ce Roxana Ciuhulescu și Cătălin Zmărăndescu câștigaseră colanele de imunitate individuală. Prin primirea colanelor, cei doi sunt protejați la consiliul de nominalizare și au dreptul să facă câte o nominalizare.
„Roxana, ai suferit o accidentare care te-a împiedicat să mai intri pe trasee și să participi practic la efortul colectiv al echipei pe traseele Survivor. Ai fost consultată de către medic iar în ceea ce te privește, medicul a hotărât că tu din punct de vedere medical nu mai poți face față traseelor solicitante care implică efort fizic, obstacole, alergat. Survivor înseamnă să poți face față eforturilor colosale pe care le depun adversarii voștri. Iar pentru tine, Survivor România se termină în această seară și ești eliminată pe considerente medicale”, a spus Daniel Pavel.
După eliminarea Roxanei Ciuhulescu, colanul ei a fost atribuit Laurei Giurcanu.
„Vreau să le mulțumesc olegilor, am avut probleme încă de la început, mi-a fost extras lichid din rotula stâmgă, însă a fost o experiență frumoasă. Îmi doresc ca Faimoșii să devină o echipă, pentru că acum nu sunt o echipă, dar sper că se vor uni cât mai repede și vor fi un singur suflet și vor lupta pentru toate victoriile furate până acum de Războinici. Am avut tăria și curajul de aveni, nu am știut că mă va sensibiliza această experiență, dar a fost o experiență fabulaosă și mă-nclin în fața tuturor”, a spus Roxana înainte de a părăsi competiția.
Xonia este primul concurent eliminat la Survivor România 2022. Cântăreața a părăsit competiția în lacrimi.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























