Actualitate· 2 min citire

„Tânăr și neliniștit” a ajuns la episodul 12.000

tanar si nelinistit

tanar si nelinistit

Scris de Andreea Damian Publicat: 2 dec. 2020, 08:00

CBS a transmis, marți, episodul 12.000 al serialului „Tânăr și neliniștit/ The Young and the Restless”, unul dintre cele mai lungi din istoria televiziunii americane. 

„Din 1973, „Tânăr și neliniștit” face parte din viața de zi cu zi a milioane de americani. Marți (...), ei vor vedea episodul 12.000”, a scris CBS, postul de televiziune care difuzează soap opera.

https://www.youtube.com/watch?v=fzNT47XnT6M&ab_channel=WesternMassNews

Serialul este vizionat de milioane de persoane în mai multe țări. 

Intriga se desfășoară, de 47 de ani, în jurul familiilor din Genoa City, în statul Wisconsin. Cu o mulțime de nunți, despărțiri, dispariții și reapariții misterioase, mulți actori fac parte din distribuție de decenii. 

Pentru acest eveniment, în săptămâna „specială” postul CBS a pregătit „flash-back-uri cu unele dintre personajele îndrăgite de public”. Fanii vor putea să retrăiască „unele povești de dragoste din serial, precum cea a cuplului Victor și Nikki Newman”.

Serialul va continua sa fie filmat până în 2024, anunțase anterior CBS. Va marca astfel 50 de ani de la debut.

Istoria de 20 de ani a difuzărilor în România

Serialul „Tânăr și neliniștit“ a fost difuzat pentru prima dată în România în anul 1996, la Pro TV. În 2014 a fost mutat la Acasă TV, unde a fost difuzat până în decembrie 2015. Atunci, Pro TV a decis să renunțe la difuzarea în țara noastră a serialului, după aproape 20 ani, notează paginadeseriale.ro.  Astfel, din vara lui 1996 și până în toamna anului 2014 au fost difuzate episoade din perioada 1991-2009.   În România nu au fost difuzate episoade din perioada 1973-1991 decât în cadrul unei recapitulări transmise pentru a prezenta telespectatorilor trecutul serialului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate