Lifestyle· 3 min citire

ARTA LA VERDE / Expozitie Adrian Ilfoveanu: "Pasari" la AnnArt

ilfoveanu 2

ilfoveanu 2

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 7 mai 2012, 09:24

<strong style="mso-bidi-font-weight: normal;">Arta la Verde cu Adrian Ilfoveanu</strong>   Galeria AnnArt  anunță vernisajul <strong style="mso-bidi-font-weight: normal;">expoziției de sculptură Adrian Ilfoveanu: Păsări</strong> și lansarea programului <strong style="mso-bidi-font-weight: normal;">Arta la Verde</strong>.    Artist de mare intensitate  și independență creativă, Adrian Alexandru Ilfoveanu aparține generației de artiști afirmați după ’89, dar care nu s-a alăturat de fapt niciunei grupări anume și care nu pare să dețină atribute ale vreunui curent dintre cele care au străbătut

Arta la Verde cu Adrian Ilfoveanu

 Galeria AnnArt  anunță vernisajul expoziției de sculptură Adrian Ilfoveanu: Păsări și lansarea programului Arta la Verde. 

 Artist de mare intensitate  și independență creativă, Adrian Alexandru Ilfoveanu aparține generației de artiști afirmați după ’89, dar care nu s-a alăturat de fapt niciunei grupări anume și care nu pare să dețină atribute ale vreunui curent dintre cele care au străbătut artele plastice la noi în ultimii douăzeci de ani. Mai degrabă solitar, Adrian Ilfoveanu aparține eventual marii tradiții animaliere în arta plastică, cu ale sale lucrări impresionante ce înfățișează  vietăți stranii – păsări, pisici, insecte sau bivoli – desprinse  dintr-un imaginar mitic și tulburător. Lector la secția de Sculptură a Universității Naționale de Artă din București, Ilfoveanu are totodată un palmares cu prezențe interesante în expoziții colective în România precum și în Germania, Norvegia, Danemarca sau Emiratele Arabe. 

 Expoziția Păsări este, riguros vorbind, prima expoziție personală a artistului, care se alătură astfel portofoliului de creatori promovați de galeria AnnArt.  Astfel, un grup de 15 lucrări în bronz, lemn și piatră, în selecția autorului, vor fi expuse la galeria AnnArt –  în sălile propriu-zise precum și în grădină, în perioada  9 – 30 mai. Vernisajul expoziției de la la AnnArt are loc marți 8 mai la ora 19, când se va lansa și catalogul Adrian Ilfoveanu, cu serii fotografice realizate de Steluța Roșca-Stănescu și care surprind cu mare expresivitate calitatea dramatică a lucrărilor artistului.   

 În acest context, programul  Arta la Verde, care debutează cu Adrian Ilfoveanu, este menit să asigure o expunere cât mai diversă și cuprinzătoare a artei contremporane în mediul verde al orașului București.

 “Planul a pornit cu un pas mic: extinderea spațiului galeriei noastre prin adăugarea unei noi ‘săli’, cu dușumele de iarbă – adică grădina din str Mahatma Gandhi, unde dorim să expunem cu regularitate lucrări de sculptură și instalații semnate de artiști de marcă din România. Programul Arta la Verde are în vedere instalarea unor lucrări în spații publice și private, care să permită un raport direct, informal  al publicului cu arta contemporană. Ca în oricare mare (sau mic) oraș al lumii civilizate, întâlnirea cu arta timpului nostru trebuie să fie vie, suprinzătoare, să ne bucure sau să ne descumpănească – în orice caz, să nu ne lase indiferenți.”  Gabriela Massaci, Director Programe Annart.

 Printr-un program de parteneriat, galeria AnnArt  va expune sculptură in parcul Herastrau, cu sprijinul ALPAB, pe peluzele vecine galeriei în zona Kiseleff, în asociere cu Muzeul Țăranului Român și cu Institutul de Geologie al României precum și în colaborare cu organizația non-guvernamentală MaiMultVerde. 

 Un  segment important al programului Arta la Verde și care constituie totodată o premieră în România, propune constituirea unor spații însolite de expunere temporară de artă contemporană în cadrul unor reședințe private din București sau zonele limitrofe.  Astfel, Arta la Verde debutează cu sprijinul și generozitatea familiei Sorin Roșca-Stănescu, prin expoziția de sculptură în aer liber Adrian Ilfoveanu, cu vernisaj și dezvelire a unei lucrări monumentale, vineri 4 mai, la ora 18, la Siliștea-Snagovului.  Expoziția va fi deschisă în perioada 4 mai – 4 septembrie putând fi vizitată cu o programare informală prealabilă, detalii la [email protected] sau 0752.042.042

 

AnnArt Gallery s-a înființat în luna mai 2011 și s-a poziționat drept un susținător dedicat al artei contemporane, promovând artiști consacrați și talente emergente deopotrivă. Galeria  este situată în zona Kiseleff/ Arcul de Triumf, la primul etaj al unei clădiri de patrimoniu concepută în anii ′30 de către arhitectul francez Eduard Doneaud, transformat într-un spațiu expozițional de prim rang.

 

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News