Am stat în multe chirii. Unele dintre ele cu prietene, altele cu oameni descoperiți la fața locului. Îmi amintesc că așa am cunoscut o tipă, să-i zicem Vasilica. Vasilica asta era disperată să se mărite. De câte ori n-avea ce face, ținea lungi litanii că de ce n-are ea pe nimeni și de ce e viața sinistră. Până aici, era opțiunea ei. Partea nasoală era faptul că-i trata pe toți bărbații, pretendenți sau simpli cetățeni care treceau și ei strada, cu atitudinea aia tipică, de "femeie-pusă-pe-măritiș." Aceia dintre voi care au cunoscut genul ăsta de femeie, cunosc și genul de atitudine.
Și mai
Am stat în multe chirii. Unele dintre ele cu prietene, altele cu oameni descoperiți la fața locului. Îmi amintesc că așa am cunoscut o tipă, să-i zicem Vasilica. Vasilica asta era disperată să se mărite. De câte ori n-avea ce face, ținea lungi litanii că de ce n-are ea pe nimeni și de ce e viața sinistră. Până aici, era opțiunea ei. Partea nasoală era faptul că-i trata pe toți bărbații, pretendenți sau simpli cetățeni care treceau și ei strada, cu atitudinea aia tipică, de "femeie-pusă-pe-măritiș." Aceia dintre voi care au cunoscut genul ăsta de femeie, cunosc și genul de atitudine.
Și mai nasol era faptul că îi prețăluia pe toți bărbații din univers după calitățile de potențial soț. Brusc, toți prietenii mei gay erau decretați "pierdere de vreme" - nu de parcă eu aș fi fost genul influențabil, care să țină cont de asta -, iar eventualele ieșiri comune erau ceva de genul: "Cine, mă, Ionică? Ăla are datorii și o prietenă geloasă. Pierdem timpul." "Stai, frate, că nu ieșim să ne mărităm cu el și să-i facem patru copii, ieșim să spunem bancuri politic incorecte și să râdem de proști."
Zilele trecute, un blogger postase un foarte bun articol despre romanul meu Dona Juana. Și, la subsol, un comentator, să-i zicem Lemn, începuse să delireze: "Lorena Lupu asta e o curvă bețivă. Cine ar lua-o de nevastă?" Nu zic că n-avea dreptate, dar... pentru numele lui Dumnezeu, eram la un articol care-mi analiza calitățile de scriitor, nu pe cele conjugale!
Ce au în comun Vasilica, Lemn și mulți alții? Faptul că trec prin viață cu un singur țel, acela de a târî pe cineva acasă de-un picior, de-a-l lega de calorifer și de a-l freca sistematic și agonizant la icre cu îndatoririle soției / soțului perfect.
De ce este greșit modul ăsta de a aborda lumea, viața și oamenii?
1. Cazul Mugur Isărescu
Poate că Mugur Isărescu e modelul de soț ideal. E intelectual, rafinat și e zeul banilor din România. Și pare gentil așa, genul de soț tandru care-ți face un ceai cald dacă te vede că dai să răcești. DAR LA CE-ȚI FOLOSEȘTE ASTA DACĂ MUGUR ISĂRESCU NU TE CUNOAȘTE, NU TE VA CUNOAȘTE NICIODATĂ ȘI NICI PRIN MINTE NU-I TRECE SĂ SE ÎNSOARE CU TINE?
2. Dacă-i evaluezi pe oameni prin prisma unor liste de așteptări, ratezi să-i iubești pentru adevăratul lor fel de-a fi.
Poate e greu de acceptat, dar nu toată lumea s-a născut cu scopul de a se mărita / însura cu noi. Sunt oameni cu care e mișto, pur și simplu, să râzi la o bere. Sunt oameni cu care e mișto, pur și simplu, să călătorești. Sunt oameni cu care e foarte, foarte agreabil să lucrezi la un proiect, pentru că au niște idei vizionare și o inteligență care te dă pe spate. Și sunt oameni care vor să le citiți cărțile și în rest, să nu facă grija amor cu voi legat de skillurile lor maritale, care nu sunt problema voastră.
3. Ocazional, obții taman opusul
Pentru aceia dintre voi care trec prin viață cu un pat al lui Procust sub braț: să nu credeți că ăla cu care stați față în față nu simte că e luat la lupă și confruntat cu așteptări aberante. Reacția mea, când simt asta, e să fug mâncând pământul. Sau, dacă am apucat să beau trei beri și mi s-a declanșat instinctul de frondă, să-ți demonstrez că sunt cel mai prost noncandidat (de vreme ce n-am candidat!) la postul de jumătatea ta.
4. Și totuși, ce caut eu în viața ta?
Voi ăștia care stați și-i judecați pe toți după potențiale date conjugale, cum v-ați simți să fiți hodoronc - tronc examinați și interogați pentru un job la care n-ați depus aplicație? Cam așa se simt și nevinovații pe care-i luați voi la bani mărunți fără nici o justificare, alta decât egoismul vostru atroce. Nu e vina nimănui că voi nu v-ați cunoscut încă jumătatea. Și, guess what: dacă v-ați purta mai relaxat, și i-ați trata pe oameni ca pe niște teritorii care merită descoperite, nu ca pe liste de pretenții, ați fi mult mai atrăgători și ați avea mai multe șanse să se îndrăgostească cineva de voi.
