PEOPLE· 2 min citire

Irina Rimes a pozat cum nu se aștepta nimeni

Irina_rimes

Irina_rimes

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 19 oct. 2020, 21:57

Venită din Moldova ca să cucerească piața muzicală din România, Irina Rimes a cântat la început cu numele de Irra. Apoi solista s-a relansat și a scos câteva piese care au devenit hituri și au urcat în topuri. Iar după o vreme a primit oferta de a face parte dintr-un juriu al unei emisini muzicale de voci.
Astfel că solistei de peste Prut i s-a rdicat cota și au început concertele. Au început colaborările cu cei mai de succes soliști de la noi și a înființat "Quantum Music".

Vedeta de 29 de ani are succes pe toate planurile și a reușit să între într-un juriu de vedete pentru un show de talente muzicale. Între mai multe sesiuni de înregistrări de piese și vacanțe în an de pandemie, Irina Rimes a acceptat propunerea celor de la Touch Magazine de a poza pentru ediția de octombrie a revistei virtuale. Mai exact, solista a intrat în pielea unui android, plin de fire și butoane, fiind imortalizată de fotograful Tibi Vintur. Fanii au apreciat imediat imaginea și au lăudat-o pe rețelele de socializare însă unii au criticat-o că este și foarte rece, însă au găsit scuza repede, pentru că așa trebuie să fie personajul respectiv. Să sperăm că vom vedea și alte fotografii din această ședința foto specială!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din PEOPLE