Lifestyle· 2 min citire

Care este Destinația Anului 2022 în România la categoria ”City Break”

iasi

iasi

Scris de Andreea Damian Publicat: 28 iun. 2022, 08:00

Titlul Destinația Anului în România la categoria "City Break" a revenit orașului Iași iar Premiul juriului la categoria "City Break" a fost câștigat de Brașov. Municipiul Târgoviște rămâne favorit în Muntenia, Oltenia și Dobrogea.

Destinația Anului 2022 a ajuns la ultima etapă în categoria City Break: finala națională. Cele trei destinații câștigătoare ale fazei pe regiuni istorice (Brașov, Târgoviște, Iași) au fost pe rând vizitate de Gianina Corondan și echipa Destinația Anului, surprinzându-le povestea și atracțiile.

A urmat jurizarea, în care Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru și Dana Gonț, au acordat 1/3 din punctajul total. Trei criterii au stat la baza jurizării: (1) atractivitatea obiectivelor și experiențelor turistice din destinație, (2) implicarea comunității și (3) puterea brandului de destinație. Iar votul publicului a contat pentru 2/3.

Astfel, platforma www.destinatiaanului.ro a contabilizat o sută de mii de voturi pentru a desemna Destinația Anului 2022 în România dintre orașele câștigătoare ale fazei pe regiuni istorice. Mobilizarea a fost foarte puternică, rezultatul a fost strâns. Pe baza punctajului total calculat, în acest an titlul de Destinația Anului în România la categoria City Break merge la Iași. Juriul a avut o altă preferință, una intens discutată între cei trei. Până la urmă, balanța votului juriului a înclinat spre Brașov, care castigă trofeul de Destinatia Anului 2022 în România - Premiul Juriului la categoria "City Break".

Târgoviște, cea de-a treia finalistă a etapei naționale, rămâne în posesia trofeului Destinația Anului 2022 în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, trofeu câștigat la etapa regională.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News