Unul dintre cele mai inovativi și curajoși coregrafi tineri ai Centrului Național al Dansului din București, <strong>Andreea Novac</strong> își reia pe 31 martie spectacolul Dance a Playful Body", cu actorul Istvan Teglas în rolul principal, la Studio UNESCO. Cu acest prilej, nu ne-am putut abține să n-o descoasem cum e cu dansul contemporan și, mai ales, cum a fost să-l dezbrace pe băiatul ăsta frumos.
via
TABU: Să începem abrupt. Nu te sperie numărul mic al românilor interesați de dans contemporan?
ANDREEA NOVAC: Nu. Cred că lucrurile se pot schimba. Dansul contemporan mi se
Unul dintre cele mai inovativi și curajoși coregrafi tineri ai Centrului Național al Dansului din București, Andreea Novac își reia pe 31 martie spectacolul Dance a Playful Body", cu actorul Istvan Teglas în rolul principal, la Studio UNESCO. Cu acest prilej, nu ne-am putut abține să n-o descoasem cum e cu dansul contemporan și, mai ales, cum a fost să-l dezbrace pe băiatul ăsta frumos.
via
TABU: Să începem abrupt. Nu te sperie numărul mic al românilor interesați de dans contemporan? ANDREEA NOVAC: Nu. Cred că lucrurile se pot schimba. Dansul contemporan mi se pare arta cea mai proaspătă și cu cel mai puternic suflu de schimbare. Publicul se construiește în timp. Deocamdată, n-avem sute de ani în spate, așa cum are teatrul.
Ce poate face un coregraf ca tine, să atragă publicul? Hmm. La întrebarea asta nu știu cum să-ți răspund, să nu par arogantă.
Dar, te rog, fii arogantă. Adevărul e că nu mă gândesc la public când fac o piesă nouă. Mi s-ar părea nedrept și limitativ - și pentru mine și pentru ei.
Cum așa? Nu vreau să creez după rețete și să bat drumuri cunoscute și verificate. Pe mine nu mă îmbogățește cu nimic alta. La fel, publicul nu trebuie să intre într-o sală de spectacol știind deja ce vor să vadă. Ce rost ar avea?
Să te gândești la receptor e totuna cu a aplica o rețetă? Nu. Dar să construiești spectacole care să placă e simplu.
Crezi că e simplu? Să construiești spectacole care să placă, da. Să construiești spectacole bune, nu.
Hai să vorbim despre spectacolul pe care-l prezinți acum, Dance a Playful Body. E un spectacol bun? Evident.
Și e un spectacol care să placă? Și asta. Dar motivele pentru care place sunt foarte diverse.
Despre ce vorbește spectacolul? Despre corp. Despre un corp prin care se succed în mare viteză stări, senzații, situații. Asta e o calitate pe care am văzut-o și am vrut să o exploatez în Istvan Teglas. Corpul lui trece foarte ușor de la cotidian la abstract și invers.
Ai avut ideea unui spectacol despre corp înainte de a-l cunoaște pe Istvan sau de la el ți-a venit? Corpul m-a preocupat întotdeauna. Toate spectacolele mele de până acum sunt despre corp. Dar cu Istvan mi-am permis / mi-a permis să caut mai mult, mai adânc.
Nu e monoton să explorezi o singură temă? Ba da. :) Spectacolele abordează corpul, dar în moduri diferite. Viitorul meu spectacol lucrează cu corpul spectatorului.
Interesant. Cum faci asta? Încerc să produc mișcare în spectator. După reacții, chiar reușesc. Mă bazez pe kinestezie. Ceea ce înseamnă că putem simți mișcarea, fără să o executăm concret.
De unde și glumele kinestezice, de genul: Eu aici te trec bifată. Serios, revenind la spectacolul pe care urmează să-l vedem pe 31 martie, cum abordezi corpul artistului? Când l-am construit, mă interesa granița dintre corpul comun - cel aflat în situații obișnuite, implicat în acțiuni cotidiene - și corpul simbol - corpul-idee. De aceea am și ales nuditatea. Asta face spectacolul: jonglează între foarte personal și abstract, între un act teribil de intim și o modalitate ironică de a vedea corpul perfect.
Cât de greu a fost să-l dezbraci pe Istvan? Pe exterior, respectiv pe interior? A fost tare greu lucrul la spectacolul ăsta. Am vrut să renunț în fiecare zi. Dar asta nu avea legătură cu nuditatea, nici măcar nu ne-am gândit la asta. Nu-l percep dezbrăcat pe Istvan, pentru că nuditatea nu e în sine. Abia târziu am înțeles cu câtă încredere m-a investit de fapt.
Unde ați fost cel mai bine primiți? L-am jucat întâi la Bacău, unde l-am și creat, într-un program de rezidențiat artistic. L-am jucat în București, în țară și peste hotare, și a fost bine primit peste tot. Anul trecut, l-am dat și la Teatrul Național, iar asta a fost ca o piatră de încercare. În primul rând stăteau două bunicuțe. Eu m-am așteptat să se ridice și să plece ofensate, la primul semn de nuditate. Dar au rămas până la capăt și le-am auzit vorbind când ieșeau "sărăcuțul, ce greu i-o fi fost să stea în cap!".
