Dialogurile publicate cu Alexandru Dabija sunt rare în ultima vreme, de aceea a fost o uriașă bucurie pentru mine să-mi spună că, de îndată ce am drum prin Sibiu, îmi stă la dispoziție. De asemenea, recomand oricui această experiență: să îți impui o lungă călătorie, pentru ca la capătul ei, să te aștepte viitorul interlocutor. Asta îți asigură distanțarea de cotidian și preambulul atât de necesar pentru o poveste reușită.
TABU: Dabija e un vechi nume aristocratic moldovenesc, corect?
ALEXANDRU DABIJA: Da, noi suntem acei Dabija. Fratele bunicului meu, pe care-l chema ca pe mine, Alexandru
Dialogurile publicate cu Alexandru Dabija sunt rare în ultima vreme, de aceea a fost o uriașă bucurie pentru mine să-mi spună că, de îndată ce am drum prin Sibiu, îmi stă la dispoziție. De asemenea, recomand oricui această experiență: să îți impui o lungă călătorie, pentru ca la capătul ei, să te aștepte viitorul interlocutor. Asta îți asigură distanțarea de cotidian și preambulul atât de necesar pentru o poveste reușită.
TABU: Dabija e un vechi nume aristocratic moldovenesc, corect?
ALEXANDRU DABIJA: Da, noi suntem acei Dabija. Fratele bunicului meu, pe care-l chema ca pe mine, Alexandru Dabija, scria o istorie a familiei. Nu știu ce s-a ales din ea până la urmă, pentru că suntem o familie destul de împrăștiată și total neserioasă. Dar erau caiete întregi, pe care moș Alexandru le umplea. Familia Dabija era vestită mai ales prin faptul că voievodul Moldovei, Istrate Dabija, pe care l-a dat, era vestitul bețiv care apare și-n poemul lui Eminescu. Legenda zice că a renunțat la o bătălie cu turcii, a făcut pace, pentru că era beat criță.
***
Cum ai fost diagnosticat cu cancer?
Mi s-a umflat gâtul. M-au dus la medic, m-au tăiat. Au zis că nu-i nimic. Și a țâșnit din nou peste doi ani, sau trei, când eram la facultate. M-au operat, am urmat tratamentul și am scăpat. Am reușit să supraviețuiesc cu cel mai bun medicament din lume: umorul. Poți să-l întrebi pe Măniuțiu, că locuiam cu el în perioada aceea. El îți poate spune cât am râs împreună în acele momente.
Iar după aceea, cancerul n-a mai recidivat.
Cred că m-a dezinfectat băutura. (Zâmbește.)
***
Cu ce te păcălesc femeile?
Văd în femei întotdeauna personajul pe care-l pot exprima perfect în zece secunde și nu mă mai ocup de posibilitatea ca acest personaj să se poată exprima altfel decât îl văd eu. Cred că, din acest punct de vedere, lucrez ca un regizor de film. Văd un personaj, zic „ăsta e”. Apoi îl văd pe scenă și mă iau cu mâinile de cap, pentru că nu am posibilitatea pe care o dă filmul, să tai și să fac cu totul altceva decât ceea ce se vede într-un spectacol viu.
Interviul complet, în numărul de martie al revistei TABU, 2 / 118, la toate punctele de difuzare a presei.
