Pe când eram copil, una dintre activitățile mele preferate era trasul cu urechea la ce vorbesc adulții. Dar nu pentru că voiam să plimb vorba. Pur și simplu, constatam de multe ori că adulții zic lucruri pe care nu le fac și fac lucruri în care nu cred, și încercam să înțeleg mecanismul curios din spatele acestor discrepanțe.
Cert e că pe atunci, toate vecinele single erau disperate să se mărite și eu nu înțelegeam de ce. Vedeam de mică cum mama, femeie singură, își face programul după cum vrea mușchiul ei, în timp ce nevestele erau obligate să țină mereu cont de fruntea familiei. Vedeam cum
Pe când eram copil, una dintre activitățile mele preferate era trasul cu urechea la ce vorbesc adulții. Dar nu pentru că voiam să plimb vorba. Pur și simplu, constatam de multe ori că adulții zic lucruri pe care nu le fac și fac lucruri în care nu cred, și încercam să înțeleg mecanismul curios din spatele acestor discrepanțe.
Cert e că pe atunci, toate vecinele single erau disperate să se mărite și eu nu înțelegeam de ce. Vedeam de mică cum mama, femeie singură, își face programul după cum vrea mușchiul ei, în timp ce nevestele erau obligate să țină mereu cont de fruntea familiei. Vedeam cum mama, dacă n-are chef de o treabă, o amână pe mâine, în schimb, o grămadă de alte femei făceau treabă în casă cât zece, și multe aveau de suportat niște cretini pe care i-ai fi bătut cu borduri peste dinți. Așadar mie, copilul, celibatul mi se părea de departe mai interesant. Și încercam să înțeleg disperarea măritișului.
Cea mai bună poantă a dat-o una dintre ele la un nechezol în grup, în vizită la mama: "Soro, oriunde te-ai duce, oricât ai fi de frumoasă și de deșteaptă, lumea te respectă mai mult când ai o p**ă la braț! Poate să fie cel mai urât și cel mai prost din lume, pur și simplu ești tratată altfel pentru că îl ai!"
Aha, deci asta era. Și atunci, continua mintea mea de copil meditația, de ce să te bagi la o viață de sclavie și să nu încerci să vorbești cu oamenii, să-i convingi să schimbe tratamentul?
Între timp, au trecut ani și ani, iar viața s-a schimbat, aparent. Ca dovadă că și alte fetițe au meditat exact ca mine. Femeile au devenit carieriste sigure de ele, măritișul nu e o prioritate decât pentru unele, nimeni nu se uită azi ciudat dacă intri neînsoțită într-un bar și ceri o bere, iar pe oameni îi interesează mai mult că ești Lorena Lupu decât doamna Vasile Știulete. Ceea ce e bine.
Și totuși, după ce citesc texte ca acesta îmi dau seama că aceste schimbări au vizat mai mult viața femeilor care decid din prima să fie carieriste și care se învârt în cercuri de oameni ceva mai deștepți. Din clipa în care faci copii și, fără să vrei, intri în contact cu imbecilii de rând, lucrurile sunt tot la nivelul genunchiului broaștei. În link, găsiți o poveste cu o tanti învățătoare care împărțea chestionare, în care părinții aveau de bifat "familie normală" (doi părinți, indiferent de gradul de armonie al relației, "monoparentală" (când unul dintre părinți a murit sau e necunoscut) sau c, "dezorganizată", dacă cei doi au divorțat.
Cu alte cuvinte, încă există idioți pentru care o familie dominată de certuri și violență domestică e "normală" iar divorțul, asumarea cinstită a faptului că o relație e definitiv compromisă și că oamenii nu au de ce să se chinuie reciproc, e "dezorganizare". De aici și până la concluzia doamnei cu nechezolul e un singur pas.
În glumă, bloggerița propune să se organizeze o agenție de închiriat soți cu ora, pentru a le satisface pe cucoanele cretine, ca acelea din imagine. Ceea ce, repet, anulează tot ce s-a câștigat în domeniul drepturilor femeii în acești ultimi ani și te duce exact de unde ai plecat.
Iar mie, cel mai trist mi se pare că, în povestea asta cel puțin, mentalitatea retrogradă este cultivată tot de femei. Femei care, poate, mâine vor divorța și ele. Pentru că nici o relație nu e absolut impenetrabilă și asigurată de fisuri.
Foto: sciencenordic.com
