Aceste clișee ne dor (9) - Azi, CAINELE - ediția de designer

Zilele trecute,  recunosc,  unica mea preocupare a fost soarta câinilor nimănui. A animalelor pe care nimeni nu le iubește, pe care toți nebunii le investesc cu atribute malefice, a animalelor de care toți egoiștii vor să scape cu furca și toporul, arme tradiționale ale românului de la Horia, Cloșca și Crișan și până la răscoala din 1907.

Drept care, o serie de susținători ai măcelului nediscriminat mi-au trimis link la un articol semnat de Cristian Tudor Popescu, intitulat "Câini și neoameni". (link  aici) Un articol complet gol de argumente, dar pe care oponenții mei l-au îmbrățișat ca pe o sfântă scriptură, pentru că le slujește de pretext perfect pentru adevărata lor motivație: "Vrem să ucidem ieftin și repede!" Restul e praf în ochi.

Stau și mă gândesc: oare oamenii care au ajuns la un grad de notorietate nu simt că această notorietate obligă cumva și la o menținere a calității argumentației?  Sunt naivă, știu. Dar mie mi-ar fi jenă, de exemplu, să folosesc acest argument:

"Existența întregii societăți omenești se bazează pe un lung lanț de crime față de animale."

Nu, serios? De asemenea, existența întregii societăți omenești se bazează pe colonializarea violentă a teritoriilor nou descoperite și pe masacrarea populațiilor indigene. Dacă prin absurd, ar mai apărea un continent, am fi justificați să-i vindem ca sclavi pe băștinași și să le furăm comorile, doar pentru că așa e tradiția?? Dacă tradiția impunea să pârjolim holde și să otrăvim fântâni, să ne apărăm de cotropitori, înțelegem că e cazul să o facem și azi? Motivarea cruzimii prin cruzimile precedente  sună a "OK, eu fur un ou, dar vezi că Gigel fură un bou!"

Apoi: textul cu pricina pune sub semnul întrebării însăși sterilizarea, numind-o "ipocrizie umanitară". Haida de! Știu că suntem proști, noi, românii, dar să ne  arunci praf în ochi negând calculele atâtor instituții abilitate  din toată lumea,  care arată că sterilizarea TUTUROR câinilor, exceptându-i pe cei de  rasă,  e unicul mod viabil de a le controla numărul și de a preveni abandonul (PRINCIPALĂ CAUZĂ A PREZENȚEI MAIDANEZILOR!) e deja insultător pentru inteligența oricui. Sterilizezi generația prezentă de câini - nu ai o problemă peste zece ani. Dacă acest lucru se petrecea acum zece ani - acum am fi fost o societate lipsită de această problemă. Dar noi am preferat, în stil autentic românesc, să dăm din gură și să nu facem nimic. Motiv pentru care problema persistă. Oricâți câini ai masacra, cățelele analfabeților care aruncă puii peste gard vor continua să fete.

Dar cel mai grav clișeu al acestui articol - subliniez "clișeu", pentru că a fost preluat de multi - e lunga pledoarie de discreditare a iubitorilor de animale. Brusc, iubitorul de animale devine persona non grata. E ridicol, e femeie - chiar mă întreb cum de n-a frapat pe nimeni misoginismul vădit al acestui text, și cum de  e propagat chiar de femei! - drept care, ceea ce spune  el, și anume, "nu are sens să omori nediscriminatoriu, fără criterii de departajare" e o inepție. 

În primul rând,  există cam tot atâția bărbați iubitori de animale, ca și femei. Ca în orice alt domeniu, femeile sunt  mai active și vociferează mai răsunător - dar mutarea preocupării pentru câini strict pe umerii femeilor mi se pare o stupizenie.

În al  doilea rând: afirmațiile de genul "Când mai înaintează în vârstă, "fetele vesele" fac pasiuni pentru câini - o compensație psihică: animalul e iubitor și credincios până la moarte, spre deosebire de lungul șir al bărbaților care le-au părăsit fără un cuvânt" sunt  nu doar speculative - în lipsa de statistici, grafice, studii, ci și complet off topic. Nu vorbim de câinii fetelor vesele, vorbim de  cei abandonați. Pe cei ai fetelor vesele chiar nu are dreptul să-i eutanasieze nimeni. Dar toată lumea urăște fetele  vesele, drept care, genul ăsta de clișeu azvârlit complet de lângă, într-un text care tratează altă problemă, e unealta perfectă de manipulare a mârlanului de rând.

Nu, iubirea de animale n-are legătură cu ura de oameni. Cel mult cu ura obiceiurilor omenești de  a masacra tot  ce nu ne convine, de parcă alte ființe n-ar avea drept la viață, ca și noi. Nici măcar nu slujește de compensație sexuală. Cred că majoritatea posesorilor de animale ți-ar râde în nas dacă i-ai acuza de zoofilie. Pur și simplu, oricât de mult te-ar iubi un bărbat, nu te poți juca prin parc cu el aruncându-i bățul și așteptând să ți-l aducă în dinți - sper că sunteți de acord cu mine, domnule CTP. Un animal de companie e mai degrabă o plăcere pe care o facem copilului din noi, nu organului reproductiv și nu celorlalte necesități elucubrate de dvs. în text și fidel preluate de armata de roboței lobotomizați.

Și nu în ultimul rând. Să presupunem că toți iubitorii de animale am fi femei la menopauză, grase, isterice, părăsite într-o gară c-o batistă fluturând. Mesajul "Nu ucide ce poți cruța cu puțină bunăvoință" rămâne în continuare valabil și uman. Poate să-l zică și un homeless mânjit cu  toate zoaiele marelui oraș, poate să-l zică orice lepădătură al societății - mesajul rămâne valabil. Atacul la persoană nu dovedește decât incapacitatea de a combate idei.

Foto: Walt Disney Company.