Pentru prima dată în istoria Oscarurilor, cea mai tânără și cea mai în vârstă actriță nominalizate vreodată se luptă pentru râvnita statuetă de aur, ce va fi decernată pe 24 februarie la Los Angeles.
Americanca Quvenzhané Wallis (9 ani) și franțuzoaica Emmanuelle Riva (85 de ani) au fost propuse amândouă pentru titlul de cea mai bună actriță în rol principal. Astfel, în timp ce Riva speră probabil ca acum, la sfârșitul carierei sale, măcar rolul din filmul “Amour”, premiat la Cannes, să-i aducă râvnitul Oscar, Quvenzhané pare că nu înțelege valoarea celebrei statuete, spunând referitor la ea că
Pentru prima dată în istoria Oscarurilor, cea mai tânără și cea mai în vârstă actriță nominalizate vreodată se luptă pentru râvnita statuetă de aur, ce va fi decernată pe 24 februarie la Los Angeles. Americanca Quvenzhané Wallis (9 ani) și franțuzoaica Emmanuelle Riva (85 de ani) au fost propuse amândouă pentru titlul de cea mai bună actriță în rol principal. Astfel, în timp ce Riva speră probabil ca acum, la sfârșitul carierei sale, măcar rolul din filmul “Amour”, premiat la Cannes, să-i aducă râvnitul Oscar, Quvenzhané pare că nu înțelege valoarea celebrei statuete, spunând referitor la ea că “nu-mi stă capul la asta“, fiind mai preocupată de școală. “A trebuit să învăț ce e acela un premiu Oscar“, a mărturisit fetița, adăugând: “Mi-au arătat o poză cu trofeul, iar eu l-am poreclit «omul de aur»”. Quvenzhané avea doar 5 ani când a participat la castingul pentru filmul care i-a adus nominalizarea, “Beasts of The Southern Wild”, fiind aleasă dintre 4.000 de fetițe.
Participa si tu la CONCURSUL nostru cu premii in valoare totala de 6.000 LEI: Jurizeaza la OSCARURI! Detalii pe homepage!