Filmul Condamnat la viață / A farewell to fools e, oficial, primul remake din istoria filmului românesc - dat fiind că nuvela Moartea lui Ipu, de Titus Popovici, a fost ecranizată inițial de Sergiu Nicolaescu, cu Atunci, i-am condamnat pe toți la moarte. Și, tot oficial, e un film mult prea bun și prea artsy pentru a merita scandalul sinistru care i-a mânjit imaginea, deturnând atenția de la abilitatea regizorului Bogdan Dumitrescu-Dreyer de a construi situații de un comic dulce-amar și de a accentua personaje, spre un interminabil balamuc în care atât producătorul, cât și autorul, își caută
UPDATE: "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Sergiu Nicolaescu (1980) vs. "Intre oglinzi paralele" de Mircea Veroiu (1978) - este, de fapt, primul "remake"! Ne cerem scuze pentru informatia postata initial.
Filmul Condamnat la viață / A farewell to fools e, oficial, primul remake din istoria filmului românesc - dat fiind că nuvela Moartea lui Ipu, de Titus Popovici, a fost ecranizată inițial de Sergiu Nicolaescu, cu Atunci, i-am condamnat pe toți la moarte. Și, tot oficial, e un film mult prea bun și prea artsy pentru a merita scandalul sinistru care i-a mânjit imaginea, deturnând atenția de la abilitatea regizorului Bogdan Dumitrescu-Dreyer de a construi situații de un comic dulce-amar și de a accentua personaje, spre un interminabil balamuc în care atât producătorul, cât și autorul, își caută complici pentru a desființa cealaltă parte - în definitiv, celălalt partener de creație.
Dramaturgic vorbind, conform indiciilor strecurate abil pe parcursul filmului, unicul final organic ar fi fost sinuciderea personajului. Argumentele de genul "Nu era așa în scenariul inițial" sunt nefuncționale, pentru că, adeseori, traseul corect ți se relevă în timpul lucrului, și e o dovadă de obtuzitate grobiană să zici "nu, mergem pe cum era prima oară". Finalul meschin, cu arma care cade la picior, pare însăilat și neconvingător. E păcat să nu mergi pe mâna unui artist, dacă tot i-ai încredințat sarcina de a-ți regiza filmul și s-o ții cu încăpățânare pe a ta, chiar dacă intențiile tale sunt bune.
Dincolo de asta, primele 2 - 3 minute din Condamnat la viață sunt frapante. E șocant să vezi țărani autentici, cu mutre tâmpe, dând replici în engleză. Apoi, după ce îți asumi convenția, înțelegi că este vorba despre o internaționalizare a filmului, și treci la următorul nivel. Acela al bucuriei de a constata cât de autentic e Gerard Depardieu în acest rol al lui Ipu - aș zice, cel mai bun rol al lui de foarte mulți ani, câtă perversitate subtilă se ascunde în rolul de preot, interpretat de Harvey Keitel, și cât de coagulată a fost distribuția - pentru că actorii români nu par cu nimic mai prejos, ca prezență și ca nuanțe, de colegii lor headlineri internaționali. Al bucuriei de a descoperi un absurd delicios, condus impecabil până la capăt.
Cumva, scandalul Condamnatului la viață dublează la perfecție drama reală din intriga filmului. Mergeți neapărat să vedeți filmul. Veți avea un dublu motiv pentru un zâmbet amar, gândindu-vă la modul în care viața oglindește arta. Sau invers.
