Copilul in lupta cu vulturul/ Povestea tragica a unei fotografii de Pulitzer

Marile fotografii sunt înconjurate – chiar și acum, în epoca internetului și a informației – de o mulțime de mituri țesute în jurul lor. Cum e cazul fotografiei copilului sudanez, ghemuit sub privirile flămânde ale unui vultur, care, an de an, în fiecare lună martie, este “aniversată” în presa din întreaga lume. Cu toate acestea, povestea din jurul ei continuă să fie una în mare parte falsă. Povestea este spusa de El Lunes.

Știm că fotografia a fost realizată în martie 1993, în Sudan, în apropierea unei tabere ONU. Că a fost realizată de fotograful Kevin Carter, a fost publicată prima oară în The New York Times și că a primit Premiul Pulitzer un an mai târziu. Mai știm că fotograful s-a sinucis peste alte câteva luni, spune-se măcinat de remușcări pentru că nu ar fi salvat copilul din ghearele vulturului și pentru că un val de indignare și de critici s-a abătut asupra lui din această cauză.

“Kevin Carter a fotografiat această ipostază șocantă, însă nu a reușit să o ducă la un centru de ajutor, pentru că era însoțit de zeci de soldați în momentul în care a făcut poza.Cei de la New York Times au publicat un material în care arătau cu degetul către Carter, acuzându-l că nu s-a asigurat că fetița este în siguranță, dusă la un centru de recuperare – care potrivit unor surse s-ar fi aflat la numai câteva sute de metri depărtare. Tumultul care a luat naștere de la publicarea acestei imagini a fost unul impresionant, iar Carter nu era pregătit să fie în mijlocul lui. Astfel, măcinat de gândul că ar fi putut face mai mult, că i-ar fi putut salva viața fetiței, Kevin Carter s-a sinucis la puțin timp după ce a primit premiul Pulitzer pentru fotografie”.

Fragmentul de mai sus l-am găsit publicat, în limba română, pe site-ul Antenei 3, într-un articol de acum două luni. Și alte publicații, bloguri și site-uri, de la noi sau de aiurea, spun cam la fel povestea. Dar… Nu e ușor să te opui legendelor. Cu atât mai puțin atunci când este vorba de astfel de tragedii. Dar, uneori, e bine să încerci să repui adevărul în drepturi. Chiar și la – azi-mâine – douăzeci de ani de la acel moment.

Fotograful sudafrican Kevin Carter a vizitat, pentru prima oară în viața sa, satul sudanez Ayod în 1993, pentru a documenta foametea și războiul din această țară. Înainte de a pleca, a văzut o mogâldeață subnutrită, ghemuită în țărână, în același plan cu un vultur, metaforă reprezentativă a ceea ce se întâmpla atunci în acele locuri, una din cele mai mari catastrofe umanitare ale secolului XX. Carter a așteptat 20 de minute ca vulturul să-și întindă aripile, pentru un efect și mai dramatic, dar până la urmă, a apăsat pe declanșator. Apoi a alungat vulturul, s-a așezat sub un copac și și-a aprins o țigară, mișcat de ceea ce probabil i-a trecut prin minte privind intens scena în acele 20 de minute de așteptare. Unele surse vorbesc că ar fi izbucnit în lacrimi…

Sudafricanul a părăsit Ayod convins că a reușit o fotografie rară, valoroasă. Așa a fost. The New York Times a publicat-o după doar câteva zile, cu un efect și într-un context de care el nu a avut habar. Opinia publică a fost ultragiată, reproșându-i că nu a făcut nimic pentru a salva copilul din ghearele vulturului. Îl acuzau că el este adevăratul ucigaș din poză, nu pasărea. La un an distanță, a câștigat premiul Pulitzer și apoi s-a sinucis. Nimeni nu l-a văzut, însă, murind pe acel copil și însăși imaginea dezminte acest destin tragic. Cel puțin în parte. La o privire mai atentă, se poate observa pe mâna dreaptă a micuțului o brățară din plastic, cum aveau toți copiii din tabăra de ajutor și hrană, instalată nu la sute de metri sau un kilometru, ci chiar la câțiva pași de locul cu pricina. În fotografia mărită, se observă și se poate citi pe brățara, cu albastru pe alb, codul “T3″.

Carter a fost criticat că nu a ajutat copilul și întreaga lume l-a considerat mort, deși nici fotograful însuși nu l-a văzut murind. A făcut fotografia și a plecat, după câteva minute. Realitatea este că minorul era tratat și îngrijit în tabăra în care lucrau voluntarii francezi ai unui ONG. Deci nu era o tabără ONU.

O reabilitare după aproape două decenii

Anul trecut, cotidianul spaniol El Mundo a plecat în căutarea adevărului. Ajuns în Aydo, jurnalistul Alberto Rojas a reconstituit piesele puzzle-ului. Florence Mourin coordona echipa medicală din acel dispensar improvizat, la acea dată: “Se foloseau două litere: T, pentru copiii cu subnutriție severă, și S, pentru cei care aveau nevoie doar de alimentație suplimentară. Numărul indică ordinea sosirii în tabără”. Adică minorul din fotografie avea subnutriție severă și a sosit al treilea în centru. A! Și a supraviețuit vulturului, foametei și legendelor create de occidentalii indignați.

Plecând de la aceste premise și sperând că acel copil, acum adult, încă mai trăiește, jurnalistul spaniol a plecat în căutarea lui. Întrebând mai mulți săteni despre băiat și înarmat cu sute de copii ale celebrei fotografii, a găsit o primă pistă. O femeie care lucra, alături de voluntari, în anul 1993, pe nume Mary Nyaluk, i-a spus mai întâi că nu e vorba de o fetiță, ci de un băiat. Și că se numește Kong Nyong și locuiește în afara satului. De aici până la locuința lui Kong a mai fost un pas. Aici, ziaristul El Mundo a găsit familia copilului. Tatăl său l-a identificat, a confirmat faptul că a supraviețuit vulturului și că a trăit și a ajuns la maturitate conștient de faima sa în lumea occidentală. Din păcate, avea să afle Alberto Rojas, Kong Nyong a murit în 2008 de febră galbenă.

Reportajul realizat de El Mundo repară o nedreptate care i s-a făcut lui Carter. Acesta nu a abandonat copilul într-o situație de pericol. Era deja în tabăra ONG-ului francez, se afla sub îngrijire, iar vulturul fusese alungat înainte să plece de la fața locului. Dovadă că Nyong a și supraviețuit momentului și chiar a devenit o mică vedetă locală. În plus, mai mulți fotografi consultați de spanioli susțin că Kevin Carter ar fi aplicat un efect fotografiei, făcând să pară vulturul mult mai aproape și ca și cum ar sta la pândă, când, în realitate, între pasăre și copil distanța era de peste 20 de metri. Cel puțin așa susțin fotografii Jose Maria Arenzana și Luis Davilla, care au realizat, la viața lor, fotografii cu o tehnică similară celei folosite de Carter, în aceeași zonă, cu un teleobiectiv.

Iar în ceea ce privește sinuciderea lui Carter, reportajul realizat de spanioli susține că fotograful nu și-a luat viața din cauza acelei fotografii și a criticilor primite. Se pare că sudafricanul era o persoană foarte depresivă și care mai încercase o dată, cu zece ani înainte de acel moment, să se omoare.

Surse foto și info: brainz.org, wikipedia.org, elmundo.es, antena3.ro