Știu, să spui utilizatorului de Internet, care folosește secțiunea de comentarii a diverselor site-uri și bloguri, că nu e cel mai sănătos lucru din lume să-și proiecteze peste tine ideile fixe, nemulțumirea legată de nevasta care nu mai face dragoste ca la început și de salariul nemulțumitor, de criză, e complet inutil. Râd eu de mine, în timp ce scriu acest text. Și, totuși, dragă Internetule, atâta timp cât, dincolo de tastaturile acelea sunt totuși niște creiere, nu niște roboți, încerc și eu să comunic omenește.
"Nu suporți critica!" este unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care le-am
Știu, să spui utilizatorului de Internet, care folosește secțiunea de comentarii a diverselor site-uri și bloguri, că nu e cel mai sănătos lucru din lume să-și proiecteze peste tine ideile fixe, nemulțumirea legată de nevasta care nu mai face dragoste ca la început și de salariul nemulțumitor, de criză, e complet inutil. Râd eu de mine, în timp ce scriu acest text. Și, totuși, dragă Internetule, atâta timp cât, dincolo de tastaturile acelea sunt totuși niște creiere, nu niște roboți, încerc și eu să comunic omenește.
"Nu suporți critica!" este unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care le-am auzit pe net. De asemenea, e afirmația care, încă, n-a venit niciodată de la un om inteligent. Pentru că oamenii inteligenți, pe lângă faptul că știu să rezolve probleme și n-au o viață chiar atât de oribilă cum e a prostului, mai știu și să critice.
Critica nu înseamnă atac la persoană.
Când un autor scrie, să zicem, despre nemurirea sufletului, nu-l interesează ce simți tu despre el, autorul. Pentru asta s-au inventat emailul, Poșta Română și donațiile prin Paypal. De obicei tu, comentacul, nici nu ai date suficiente despre acel autor încât să poți avea o părere relevantă despre el, darămite să-l și "critici". "Ești o grasă sașie cu dinți încârligați!" nu e o critică. E o cocălăreală de doi bani. Și unicul răspuns just e acela cu limbaj neacademic. Nu e treaba ta câte kilograme are omul care scrie, sau pe ce parte poartă el dantura. Nu e model de videochat și nu-l plătești să fie frumos și disponibil.
Subiectul just de discuție e tema textului
Pare de la sine înțeles, nu? Ei, bine, nu e. Din zece comentarii care însoțesc un articol, cinci vorbesc despre impresia legată de autor, trei vând Cialis și Viagra și abia două se leagă de unicul lucru care, de fapt, ne-a adus împreună în această zi: chestia aia despre care vorbește textul în cauză. Cu aia, poți fi de acord sau nu. Whatever floats your boat - ca să-i alimentez și pe haterii care sunt deranjați de romgleza mea. Sunt de acord să-mi spui că opinia mea pe subiect e greșită, dacă-mi arăți de ce crezi chestia asta. Și asta ne duce la punctul următor.
Nu mai dați verdicte!
OK, nici un autor din această lume nu e deținătorul adevărului universal, dar nici un comentator din lume nu e. O atitudine megaintransigentă, de George Călinescu al internetului, e ridicolă. Hai să fim serioși. Cele mai multe texte de pe net sunt scrise relaxat, ca un "free version". Apoi vii tu, cu ștampilă și parafă, să te dai atoatecunoscător și să-ți încordezi mușchii, de parcă ai speria pe cineva cu chestia asta. Stârnești hohote de râs, atâta tot.
Și nu în ultimul rând, ce calificare ai să afirmi că A e sută la sută B, doar pentru că vrei tu? De unde știi tu sigur că A e sută la sută B? Dar dacă A e uneori B și alteori C? Gândește înainte să dai cu bâta-n baltă. E atât de ușor să pari cretin.
Argumentați!
OK, nu sunteți nicicum de acord cu ce zice ăla care a scris oribilitatea pe care tocmai o citiți. El sau ea, însă, nu are de ce să accepte un "Asta e o prostie!" pe nemestecate, pentru că nu l-ai închiriat / ai închiriat-o cu ora de la cârciuma din colț. Soluția reciproc respectuoasă e să vă argumentați frumos și coerent punctul de vedere. "Eu zic că e așa, pentru că..."
Și nu în ultimul rând, codul de etichetă îl impuneți voi.
Cel care deschide dialogul dă tonul conversației. Dacă o face respectuos și elegant, îl voi trata respectuos și elegant. Dacă o face cu o mârlănie incalificabilă, n-am de ce s-o fac. Iar paradoxul internautului român e următorul: cu cât el e mai mârlan și mai prost crescut, cu atât îți face ție observații mai frecvente legate de atitudinea ta. Chestie pe care, realmente, n-o înțeleg. Dacă politețea e atât de importantă pentru tine, de ce nu începi prin a o oferi? De unde pretenția asta ridicolă, să fii răsplătit cu considerație pentru mârlănie?
Considerația se cucerește, nu se subînțelege.
Drept care, drag Internet: abia aștept să mă critici. Dar nu uita nici o secundă: modul în care o faci spune mai multe despre tine decât despre mine.
