Noua producție a francizei Star Trek, Into Darkness (r. J. J. Abrams), m-a făcut să sufăr cumplit. Și mi-a amintit instant de The Dark Knight Rises, ultimul Batman de anul trecut.
De ceee?? De ce trebuie ca SF-urile clasice și filmele cu supereroi să înceapă să bată apropouri la criza economică și de autoritate pe care o trăim? Dacă vreau să aflu că valorile universului sunt labile și în mare parte greșite, mă mai duc o dată să văd După dealuri. Cred sincer că există pe lume genuri tributare realismului și există genuri care se hrănesc exact din convenția mirajului; filme pe care le văd ca să
Noua producție a francizei Star Trek, Into Darkness (r. J. J. Abrams), m-a făcut să sufăr cumplit. Și mi-a amintit instant de The Dark Knight Rises, ultimul Batman de anul trecut.
De ceee?? De ce trebuie ca SF-urile clasice și filmele cu supereroi să înceapă să bată apropouri la criza economică și de autoritate pe care o trăim? Dacă vreau să aflu că valorile universului sunt labile și în mare parte greșite, mă mai duc o dată să văd După dealuri. Cred sincer că există pe lume genuri tributare realismului și există genuri care se hrănesc exact din convenția mirajului; filme pe care le văd ca să aflu cât de sinistră e lumea în care trăim și filme menite să întrețină copilul rebel din mine (cum ar zice-o Omul cu șobolani) și să-i alimenteze apetitul de fabulație. Așa cum nimeni nu vrea un film porno în care ea să se plângă c-au afișat ăia întreținerea, iar pe el să-l apuce un cârcel în timpul acțiunii, nimeni nu vrea o legendă clasică americană burdușită de aluzii la terorism, viața în corporație și cursa înarmărilor.
Pentru că nava Enterprise a anului 2013 aduce a internațională cu birouri de la IKEA, iar ofițerii vorbesc pe un ton de corporatiști fazi, care sunt penalizați pentru neimplementarea regulamentului de ordine interioară. O, da. Exact atât de plictisitor. Până și discuțiile dintre căpitanul Kirk (atât de frumosul Chris Pine) și amiralul Christopher Pike (Bruce Greenwood) sună mai degrabă a ședință de brand manageri decât a discuție ostășească. OK, am înțeles că viața în corporație e retardată și merită ironizată. Dar DE CE să folosești Star Trek pentru asta?
Noroc că apare tipul cel rău, un actor britanic fabulos pe nume Benedict Cumberbatch, și duce tot filmul în spinare, conferind suspans (trecerea neprevăzută de la sadism la ingenuitate e fascinantă, schimbul de ipostaze de la „tipul rău” la „tipul bun” și invers e seducător). Brusc, sarcina tuturor celor din jur se simplifică: au de reacționat la tot ce face Cumberbatch și asta le ocupă tot timpul. Dar și eroul cel rău trebuie să ne arate că răutatea lui e consecința unui tratament inadecvat… ok, gata. Vreau ca basmele să fie basme, monștrii să fie imposibil de descifrat în răutatea lor, ca Muma Pădurii, iar eu să stau în scaun ca un copil și să mă bucur de victoria binelui. Cer prea mult de la viață?
