Din întâmplare (sau nu) am ajuns zilele acestea să citesc cele mai vechi emailuri din adresa mea de email, care datează de prin 2003. Erau emailuri pe care le-am primit sau le-am trimis unor prieteni. Între timp s-a dovedit că doar unii dintre ei erau cu adevărat prieteni, dat fiind faptul că în 2003 primeam/trimiteam emailuri unor persoane cu care am pierdut între timp legătura. Cu câțiva dintrei ei sunt încă în relații bune. Așa că am decis să compar ce ne scriam acum 7 sau 8 ani cu ceea ce ne scriem acum.
Una dintre prietene îmi scria atunci că este tristă pentru că prietenul a părăsit-o
Din întâmplare (sau nu) am ajuns zilele acestea să citesc cele mai vechi e-mailuri din adresa mea, care datează de prin 2003. Erau e-mailuri pe care le-am primit sau le-am trimis unor prieteni. Mi-am dat seama că, în 2003 primeam/trimiteam emailuri unor persoane, cu care am pierdut între timp legătura. Cu câțiva dintrei ei sunt încă în relații bune. Așa că am decis să compar ce ne scriam acum 7 sau 8 ani cu ceea ce ne scriem acum.
Una dintre prietene îmi scria atunci că este tristă pentru că prietenul a părăsit-o în mod neașteptat și de aici un e-mail de zeci de rânduri plin de păreri de rău, presărat cu autoironie, haz de necaz și, în final, o invitație la înghețată pentru că "dacă tot nu mă iubește nimeni, îmi permit să fiu grasă". Am ieșit la înghețată, știind că nu avea să fie ultima oară când una dintre noi era dezamăgită, dar fiind, în același timp, mulțumite că aveam pe cineva cu care să ne dezbatem dramele.
Acum câteva săptămâni, aceeași prietenă mi-a trimis un e-mail oficial în care îmi vorbea despre jobul ei dificil, dar care îi aduce satisfacții materiale și profesionale, despre viitorul ei soț care este de bună seamă "bărbatul perfect" și alte câteva zeci de rânduri despre nunta ei de poveste și despre viitorii ei copii brilianți.
Pentru câteva momente nu am știut dacă să mă bucur sau nu. La o primă lectură, e-mailul de acum îmi prezenta o imagine idilică a vieții ei, era scris cu grijă, respectase chiar și semnele de punctuație. Dar eu nu mă bucuram și ea nu mai era prietena de acum câțiva ani. Era o persoană corectă, cu o viață pe care o prezenta într-o lumină roz. M-am simțit vinovată că aș fi vrut să fie nefericită ca în trecut doar ca să ne putem întâlni la înghețată.
Mi-am dat seamă că nu e simplu să avem prieteni, că, în timp, cei mai mulți se desprind de noi și își trăiesc viețile lor și că tot ce putem face ca să îi păstrăm este să acceptăm că pot oricând să plece.
