Dan Pița
este unul dintre cei 3 regizori care vor fi omagiați anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), în cadrul secțiunii 3x3.
Deja tradițională, secțiunea își propune să prezinte publicului, în fiecare an, trei regizori de valoare din cinematografia autohtonă și internațională. Dacă în 2008 au fost proiectate filmele unor nume celebre precum
Pen-Ek Ratanaruang, Victor Erice
și
Alexandru Tatos
, de data aceasta, alături de
Dan Pița
, vor fi celebrați
Paul Morrissey
și
Mika Kaurismaki.
Celebrului regizor român îi va fi acordat anul acesta Premiul pentru Întreaga Carieră. Trofeul îi va fi decernat în cadrul Galei de Închidere a festivalului, din data de 6 iunie.
În cadrul secțiunii 3x3 din acest an vor fi proiectate trei filme emblematice ale carierei lui Dan Pița: Concurs, Pas în doi și Hotel de Lux.