Dansatoarea cu Sindrom Down: „Prin dans am devenit o femeie independentă”

Încă din copilărie, Hannah Sampson a visat să devină dansatoare. Apoi în adolescență a descoperit Stopgap, o agenție de dansuri care integrează dansatorii cu dizabilități. Momentul în care a fost admisă i-a schimbat viața.

Hannah suferă de Sindrom Down, însă această maladie nu a împiedicat-o să-și urmeze visul. Are 26 de ani și grație dansului a devenit o femeie independentă și încrezătoare în propriile forțe.

„Întotdeauna mi-am dorit să fac performanță în dans. Aveam 5 ani când am auzit prima oară melodia Tragedy a celor de la Steps și am început să învăț versurile. Apoi o interpretam familie pe covorul din sufragerie. Eram un copilcu Sindrom Down care dorea să devină superstar. Dar niciodată nu mi-am imaginat că voi îmbrățisa această carieră”, povestește Hanna despre ceea ce a determinat-o să devină dansator profesionist.

Tânăra se află într-o continuă perfecționare. Scena e viața ei. Adoră să învețe noi mișcări, să realizeze coregrafii, să predea și să călătorească. „Am jobul perfect”, a mărturisit ea încântată.

Hannah Sampson a aflat despre agenția de dans când avea 13 ani de la un grup din Surrey, Marea Britanie. Dar s-a alăturat acesteia abia la 19 ani, după ce a studiat dansul la Kingston College, iar de doi ani e dansatoare profesionistă.

„Fiecare membru al agenției este diferit, dar egal; toți lucrăm împreună și ne sprijinim reciproc și, din acest motiv, suntem foarte apropiați, ca o familie. Dacă întâlnesc pe cineva și îi spun că sunt o dansatoare profesionistă cu Sindrom Down, nu mă crede, dar atunci vine să vadă un spectacol de-al nostru e fascinat”, a continuat Hannah.

Hannah se exprimă prin dans. „Dansul contemporan este despre povestiri. Lucrăm diferit, iar ideile îmi vin când dansez. Corpul  meu se trezește și îmi apare o imagina clară asupra mișcărilor pe care vreau să le execut”, a adăugat ea, dezvăluind totodată pasiunea pentru muzică.

Deși a fost un copil special, Hannah a vrut să le demonstreze părinților, dar și societății că etichetele sociale nu trebuie să te impiedice să realizezi ceea ce îți place. Prin dans demonstrează tuturor că „sindromul Down nu te face handicapat”, deși recunoaște că uneori are nevoie de ajutor, pe care îl cere negreșit celor care i-au dat viață.