Lifestyle· 4 min citire

Filme multipremiate, în premieră națională, în competiția CineBlackSea de la Ro-IFF

Foto Siberia, dragostea mea

Foto Siberia, dragostea mea

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 17 sept. 2012, 12:57

Prin <strong>CineBlackSea</strong>,<strong> Ro-IFF </strong>se impune ca singurul festival care promovează cineaști est-europeni din zona Mării Negre. Anul acesta, în competiție au fost selecționate nouă lungmetraje de ficțiune, producții din 2011 și 2012, reprezentând cinci țări; toate cele nouă sunt prezentate în premieră națională. Dintre realizatorii acestor filme, vor fi prezenți la București, pentru a discuta cu publicul românesc, opt cineaști. A opta ediție a evenimentului anual <strong>Romania International Film Festival (Ro-IFF)</strong> – care are loc între 27 septembrie și 7 octombrie,

Prin CineBlackSea, Ro-IFF se impune ca singurul festival care promovează cineaști est-europeni din zona Mării Negre. Anul acesta, în competiție au fost selecționate nouă lungmetraje de ficțiune, producții din 2011 și 2012, reprezentând cinci țări; toate cele nouă sunt prezentate în premieră națională. Dintre realizatorii acestor filme, vor fi prezenți la București, pentru a discuta cu publicul românesc, opt cineaști.

A opta ediție a evenimentului anual Romania International Film Festival (Ro-IFF) – care are loc între 27 septembrie și 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Național al Țăranului Român și Club Fabrica – include, ca de obicei, trei secțiuni competiționale: CineBlackSea, Woman in Cinema și Docs & Shorts.

Mai jos, lista filmelor și a invitaților:

Avé (Bulgaria, 2011), regia: Konstantin Bojanov

Invitat la Ro-IFF: regizorul Konstantin Bojanov

Selecții și premii: Cannes 2011 („Semaine de la Critique”), Sarajevo 2011 (Premiul Special al Juriului), Varșovia 2011 (Premiul FIPRESCI), Hamburg 2011 (Premiul „Young Talent”), Salonic 2011, Sofia 2012 (Cel mai bun film balcanic, Cel mai bun lungmetraj bulgăresc și Cel mai bun regizor), Fantasporto 2012 (Premiul „Director’s Week” pentru Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu), Göteborg 2012, Istanbul 2012 etc.

Client aniversar / Anniversary Client (Armenia, 2012), regia: Ara Yernjakyan – premieră internațională

Invitat la Ro-IFF: regizorul Ara Yernjakyan

Selecții: Golden Apricot Erevan 2012

Dacă am fi toți / Yet’ye bolory / If Only Everyone (Armenia, 2012), regia: Natalya Belyauskene

Invitat la Ro-IFF: actorul și producătorul Michael Poghosian

Selecții și premii: Golden Apricot Erevan 2012 (Cel mai bun film de ficțiune armean și Premiul Juriului Ecumenic), Moscova 2012

J.A.C.E. (Grecia, 2011), regia: Menelaos Karamaghiolis

Invitat la Ro-IFF: regizorul Menelaos Karamaghiolis

Selecții și premii: Tokio 2011, Salonic 2011 (Cea mai bună actriță)

Love.net (Bulgaria, 2011), regia: Ilian Djevelekov

Invitat la Ro-IFF: regizorul Ilian Djevelekov

Selecții și premii: Bulgarian National Film Festival (trei premii, inclusiv Cel mai bun debut), Festivalul Filmului Sud-Est-European de la Paris 2012 (Cel mai bun actor)

Nu a existat vreodată vreun frate mai bun / I ne bylo lucse brata / There Was Never a Better Brother (Azerbaidjan-Rusia-Bulgaria, 2011), regia: Murad Ibragimbekov

Invitat la Ro-IFF: regizorul Murad Ibragimbekov

Selecții și premii: Karlovy Vary 2011, BFI Londra 2011, Hamburg 2012, nominalizare la Premiile Nika (Cel mai bun film din CSI și țările baltice)

Piatra tare / Tungsten (Grecia, 2011), regia: Giorgos Georgopoulos

Selecții și premii: Cipru 2011 (Premiile CIEF pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu și cel mai bun montaj, Premiul „Golden Aphrodite” pentru Cel mai bun lungmetraj), Festivalul de Film Mediteranean de la Montpellier 2011, Mar del Plata 2011, Festivalul de Film Mediteanean de la Tetouan (Premiul Special al Juriului)

Siberia, dragostea mea / Siberia, monamour (Rusia, 2011), regia: Slava Ross

Invitat la Ro-IFF: regizorul Slava Ross

Selecții și premii: Brooklyn 2011, Moscova 2011, Rio de Janeiro 2011, Premiul Nika „Descoperirea anului”

Sneakers / Kecove (Bulgaria, 2011), regia: Valeri Yordanov, Ivan Vladimirov

Invitat la Ro-IFF: regizorul Ivan Vladimirov

Selecții și premii: Moscova 2011 (Mențiune specială pentru regizorul-actor Valeri Yordanov), Karlovy Vary 2011, Mannheim-Heidelberg 2012

Juriul internațional al festivalului va acorda două premii (Cea mai bună regie și Cea mai bună interpretare) pentru competiția CineBlackSea, la fel ca și pentru secțiunea Woman in Cinema. Filmele din ambele secțiuni competiționale pot câștiga Trofeul Festivalului.

În ceea ce privește selecția CineBlackSea, lista de mai sus dovedește din nou că Ro-IFF rămâne și anul acesta festivalul de film cu buget mic, dar filme mari. Un autentic eveniment de top, ce oferă publicului autohton șansa de a vedea importante producții recente, din regiune și din lume, care nu intră în circuitul cinematografic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News