În timp ce tastez aceste rânduri, îl și aud pe șeful nostru, domnul Boerescu, explicându-mi că iubirea platonică nu înseamnă ce credem noi că înseamnă și că termenul este eronat. Irelevant. Ideea e că, dacă eu spun "iubire platonică", cei mai mulți dintre voi veți pricepe la ce mă refer. Right?
*
Primul buchet de flori a sosit într-o dimineață splendidă de mai. Era imens, o combinație de trandafiri albi și crini parfumați care te lăsa fără cuvinte. Avea și un mesaj scurt: „Te iubesc, Ahmed”.
Am rămas fără cuvinte, pentru că, doar în urmă cu câteva zile, ținusem o cuvântare lungă și sarcastică
În timp ce tastez aceste rânduri, îl și aud pe șeful nostru, domnul Boerescu, explicându-mi că iubirea platonică nu înseamnă ce credem noi că înseamnă și că termenul este eronat. Irelevant. Ideea e că, dacă eu spun "iubire platonică", cei mai mulți dintre voi veți pricepe la ce mă refer. Right?
*
Primul buchet de flori a sosit într-o dimineață splendidă de mai. Era imens, o combinație de trandafiri albi și crini parfumați care te lăsa fără cuvinte. Avea și un mesaj scurt: „Te iubesc, Ahmed”.
Am rămas fără cuvinte, pentru că, doar în urmă cu câteva zile, ținusem o cuvântare lungă și sarcastică despre fete care se culcă cu turcaleți bogați și despre modul lor ridicol de a parveni. Dar Ahmed nu era ca toți ceilalți. Era un bărbat frumos, cu ochi negri, buze pline și gene lungi, de divă vintage. Am încercat să-l sun, să văd ce a dat în el. Avea telefonul închis, m-am pomenit că trebuie să las un mesaj după semnalul sonor.
„Mulțumesc pentru flori, sunt superbe”, am zis, cu vocea oarecum tremurând de emoție. „Nu prea știu cum să reacționez.”
În exact zece secunde, m-a sunat înapoi. Fără să-mi dea ocazia să-i spun ceva, a întrebat repede:
„Vrei să ieși cu mine la o cafea?”
Liniște.
„Ăăă...”
În fond, ți se puteau întâmpla lucruri mai rele în viață decât o invitație la cafea de la un băiat care-ți trimisese un buchet uriaș de flori albe.
„Bine”.
Și ne-am dus la o cafenea cu lumină difuză și jazz senzual. Ahmed a început să-mi povestească despre ultima lui călătorie în Africa, ceva despre contrastul înfricoșător dintre lux și mizerie. Nu-l ascultam, dar, ca să maschez asta, de cum termina o frază, puneam rapid încă o întrebare. Eram emoționată. Ahmed era frumos, exotic, dar nu-l privisem niciodată ca pe un potențial partener sexual.
După ce am băut două cafele cu coniac, Ahmed a spus:
„Am avut o zi lungă, obositoare. Te conduc acasă acum, ne mai vedem zilele astea”.
Și m-a lăsat în ușă, fără urma unei încercări de a mă atinge fizic.
A doua zi, am primit un nou buchet de flori. Orhidee imperiale și frezii galbene. Biroul meu începuse să arate ca vitrina unei florării.
De data asta, nu mai avea telefonul închis. Am stabilit să cinăm împreună, la un restaurant franțuzesc intim. M-am simțit ceva mai relaxată, am început să glumesc – a reacționat prima oară puțin stânjenit, dar, în cel mai scurt timp, râdea cu poftă. Era în regulă, ne simțeam agreabil împreună. Am rămas până la ora închiderii.
„E foarte târziu!”, a exclamat el. „Te conduc până acasă și am fugit!”
Am rămas în ușa casei, îngândurată. Parcă anticipasem alt final. Era ciudat. Cu cât un bărbat te hărțuiește mai mult fizic, căutând să te îndese în pat, cu atât te îndepărtează de dorință; dar cu cât pare să vâneze orice altceva decât asta, cu atât ne face să-l dorim mai mult.
După o săptămână de flori și seri de răsfăț, finalizate cu despărțiri de-a dreptul paterne, eram un cazan în clocot. Ceva trebuia să se întâmple.
A opta zi, n-au mai venit flori. A venit, în schimb, un coș uriaș de fructe. Toate fructele posibile: portocale, struguri, mere, ananas, kivi, mango. În sfârșit, am răsuflat eu ușurată, un semn că a sosit momentul fructificării. L-am sunat pe Ahmed:
„Ce facem în seara asta?”
Ne-am dus la un film romantic. Am stat în întuneric, lipiți unul de celălalt; dar nici atunci nu a încercat să strecoare vreo mână în locuri interzise. Nu mai înțelegeam nimic. După ce mașina lui a parcat în fața casei mele, am întrebat:
„Pot să te invit până sus? Am un vin delicios”.
„Mai bine nu”, a răspuns pe un ton care nu admitea negocieri.
În ziua care a urmat, a venit un buchet mic de violete și mesajul: „Îmi pare rău, te iubesc ca pe o doamnă, iar tu nu poți fi așa. Adio!”
L-am aruncat furioasă la coș și am șuierat printre dinți: „Impotentu’ naibii!” Nu ai cum să te aștepți ca un om să-și bată cuie-n talpă, să se spânzure de o grindă sau să se abțină de la sex doar ca să pară o doamnă în ochii tăi. Mai bine călugărește-te și retrage-te într-o peșteră.
