Lifestyle· 3 min citire

OSCAR, numărătoarea inversă (II): Vraja prim-planului

mizerabilii

mizerabilii

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 23 ian. 2013, 11:23

Întocmai ca medicina homeopată, Mizerabilii reușește o performanță impresionantă: să-i transforme pe oameni în fani incandescenți, cu ochii plânși - cazul meu și al fashion editorului nostru Marian Pălie - sau în hateri furioși. Cei din urmă se numără, îndeobște, din categoria care n-a prea înțeles la ce a venit. Suntem mizerabili sau suntem dansator? Romanul Mizerabilii a fost publicat în 1862. Pe autorul său, Victor Hugo, nu-l interesa câtuși de puțin să băsmească povești frumoase; omul avea o întreagă teorie despre condamnarea socială, care creează în mod artificial iadul pe pământ

Întocmai ca medicina homeopată, Mizerabilii reușește o performanță impresionantă: să-i transforme pe oameni în fani incandescenți, cu ochii plânși - cazul meu și al fashion editorului nostru Marian Pălie - sau în hateri furioși. Cei din urmă se numără, îndeobște, din categoria care n-a prea înțeles la ce a venit.


Suntem mizerabili sau suntem dansator?

Romanul Mizerabilii a fost publicat în 1862. Pe autorul său, Victor Hugo, nu-l interesa câtuși de puțin să băsmească povești frumoase; omul avea o întreagă teorie despre condamnarea socială, care creează în mod artificial iadul pe pământ și despre degradarea omului afectat de sărăcie. Deci, practic, a scris Mizerabilii să demonstreze un punct de vedere. Și, în caz că povestea propriu-zisă nu era suficient de obvious, omul întrerupea intriga din când în când, trecând la teorie. Și-și explica punctul de vedere despre morală și societate. Practic , 955 din 2783 de pagini sunt sub formă de eseu și ne învață de ce sistemul e fundamental greșit.


Eu când vreau să explic, explic!

Musicalul lui Claude-Michel Schonberg, pe libret de Herbert Kretzmer, a simplificat mult intriga, a renunțat la teorie și a scos câteva dintre aspectele mai terifiante (exemplu: dacă în roman, Fantine își vinde dinții din față, să trimită Thenardierilor bani pentru fetiță, în musical își vinde măselele - posibil pentru că nici o actriță, oricât de devotată meseriei, n-ar renunța la incisivi pentru un rol incisiv.) Dar mesajul, și anume acela al acutei injustiții sociale, a rămas. N-avea cum să nu rămână, când ăsta a fost, practic, motivul pentru care Hugo a scris romanul.

Acum, că am lămurit despre ce vorbim, să trecem la filmul lui Tom Hooper. Autorul a făcut opțiuni regizorale curajoase și extrem de inovatoare pentru o ecranizare de musical. De exemplu: Dacă vom compara, să zicem, varianta din film a songului Empty Chairs at Empty Tables cu oricare dintre variantele scenice, vom remarca faptul că niciunul dintre actorii filmului nu încearcă să pară cântăreți, nu ne bagă tremolouri, floricele, nu cântă full voice. Se cântă cu accent pe text și pe emoție sinceră.
Apoi: Momentele muzicale sunt puse în valoare nu prin coregrafie și dans, ci prin prim-planuri. E o veritabilă estetică a prim-planului în acest film. Camera îmbrățișează actorul, îl învăluie, practic i se strecoară prin pori. Le explorează ridurile de expresie și cearcănele. Le pune în valoare fiecare tresărire a unui mușchi facial. Probabil, a fost o sarcină cumplit de dificilă pentru fiecare dintre ei, fie că era vorba de Hugh Jackman, Eddie Redmayne sau Anne Hathaway. Dar efectul emoțional și vizual e răvășitor.
Dar momentele de dramă sunt excelent contrapunctate de satiră la toate nivelurile. Nu mă gândesc doar la momentele cuplului Sacha Baron Cohen - Helena Bonham Carter, care parodiază toate filmele de Tim Burton pe care le-ați văzut.


Nu, ăsta nu e un cadru din Sweeney Todd.

Am mai identificat cadre-parodie din Pirații din Caraibe, Aventurile lui Tintin și Avatar. Și poate or mai fi fost, dar cultura mea cinematografică nu e atât de vastă.
Dar cea mai subtilă parodie nici măcar nu e aceea la adresa confraților interesați în efecte ieftine. Dacă Hugo îi pune pe Jean Valjean și pe Marius să scape de poteră prin sistemul de canalizare parizian, Hooper merge mai departe cu imaginația și-i scufundă până la gât în excremente. Ca dovadă că, adeseori, preocupările politice tind să te mânjească într-un mod dezagreabil.

----

Intră pe HOMEPAGE TABU și participă la concursul OSCAR 2013: poți fi unul dintre cei care jurizează și poți câștiga 6 PREMII în valoare totală de 6.000 lei!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News