Primul lucru care te izbește, când vezi un film într-un cinematograf românesc, este stupizenia titlului pus de români. Să luăm cazul filmului pe care urmează să-l disecăm mai jos: How I Spent My Summer Vacation. E un titlu sec și sarcastic, în perfectă concordanță cu tenta seacă și sarcastică a trailerului și, evident, cu umorul negru de-a dreptul irezistibil al filmului în sine. Iar românașii noștri lipsiți de umor și de fidelitate față de stil l-au tradus Vacanță după gratii, ucizând atât premisa, cât și poanta, în dulcele stil românesc de-a da cu oiștea-n gard.
Să trecem la film. N-aș fi
Primul lucru care te izbește, când vezi un film într-un cinematograf românesc, este stupizenia titlului pus de români. Să luăm cazul filmului pe care urmează să-l disecăm mai jos: How I Spent My Summer Vacation. E un titlu sec și sarcastic, în perfectă concordanță cu tenta seacă și sarcastică a trailerului și, evident, cu umorul negru de-a dreptul irezistibil al filmului în sine. Iar românașii noștri lipsiți de umor și de fidelitate față de stil l-au tradus Vacanță după gratii, ucizând atât premisa, cât și poanta, în dulcele stil românesc de-a da cu oiștea-n gard.
Să trecem la film. N-aș fi crezut că va veni vreodată ziua în care o să laud un film de acțiune. Dar acea zi este 15 iunie 2012, și eu spun cu convingere: "Mergeți să vedeți How I Spent My Summer Vacation, este minunat! Și iată de ce:
Elementele specifice ale filmului de acțiune (urmăriri, împușcături, bătăi) nu sunt un scop în sine, ci cărămizi pentru construcția unei excelente comedii. Și când spun comedie, nu mă refer la umorul retardat al comediilor tipice de Hollywood, ci la un umor negru, inteligent, tăios ca lama, care dă farmecul și nota personală a acestui film. Iar acest umor vine, în primul rând, din scenariu: relatările vocii din off și dialogurile sunt absolut savuroase, pline de poante neașteptate, iar twisturile poveștii curg cu fluența impecabilă a flic-flacurilor unui gimnast profesionist.
Grunberg, acest Kusturica al Mexicului
Echipa de scenariști Mel Gibson, Adrian Grunberg (care semnează și regia filmului), Stacy Perskie merită aplauze pentru arta de a construi un spațiu real (închisoarea mexicană unde deținuții dorm pe saci de gunoi și tuturor noilor-veniți li se recoltează sânge pentru că deținutul-mafiot-șef - care manipulează, ba chiar împușcă polițiști după bunul plac - are nevoie de ficat nou), și de a ne duce atât de lin în lumea neverosimilului, încât nu simțim nici o clipă tranziția (toate faptele de vitejie ale eroului, care într-o singură zi, ucide cel mai mare mafiot din lume și se întoarce în Mexic, să-l salveze pe copilul care are ficatul compatibil cu al mafiotului suferind de ciroză, menționat mai sus, taman când acesta e în sala de operație și medicul îi scoate organul în cauză. Faza cu Mel Gibson punând pistolul la tâmpla doctorului și ordonându-i sec "Pune-l înapoi!" e un "Hasta la vista, baby!" al anului 2012.
