Vica Blochina nu stă pe roze cu banii, așa că a ajuns în America, pentru filmările emisiunii Anamariei Prodan, pe cheltuiala trustului Intact.
Însă, ca să facă rost de câteva sute de euro, dar și ca să-i crească popularitatea, ea s-a gândit că n-ar fi rău să se pozeze cu Cătălin Botezatu, aflat și el în această deplasare la Las Vegas, sărutându-se cu foc.
Așa a ajuns Vica, luni, la Antena 1, să spună ce-i trecea prin cap: “Am stat 5 zile în Las Vegas. Cătă m-a invitat la o cină foarte specială, într-un loc romantic. Am făcut totul împreună de dimineață până seara. Ne trezeam împreună. El
Vica Blochina nu stă pe roze cu banii, așa că a ajuns în America, pentru filmările emisiunii Anamariei Prodan, pe cheltuiala trustului Intact.
Însă, ca să facă rost de câteva sute de euro, dar și ca să-i crească popularitatea, ea s-a gândit că n-ar fi rău să se pozeze cu Cătălin Botezatu, aflat și el în această deplasare la Las Vegas, sărutându-se cu foc.
Așa a ajuns Vica, luni, la Antena 1, să spună ce-i trecea prin cap: “Am stat 5 zile în Las Vegas. Cătă m-a invitat la o cină foarte specială, într-un loc romantic. Am făcut totul împreună de dimineață până seara. Ne trezeam împreună. El îmi dădea deșteptarea la 8.00, ca să facem o mulțime de lucruri. Iubim același stil de viață, iubim luxul. Îl știu de foarte mulți ani. Îmi pare foarte bine că l-am cunoscut mult mai îndeaproape. Am descoperit un altfel de om, lângă el m-am simțit foarte bine. Eram mândră să fiu cu el în Las Vegas”, a declarat ea .
Eroare!, spun colegii ei din această călătorie, pentru Libertatea.ro: “N-a dormit deloc în camera de hotel a lui Cătălin, nu este nimic între ei, n-au făcut sex. Vica s-a folosit de el pentru a mai apărea pe la emisiunile de scandal, fiindcă are nevoie de bani. A împrumutat în jur de 3.000 de dolari ca să-și ia haine din America și acum trebuie să se dea peste cap ca să-i înapoieze”.