Există oameni care-s în mod natural extrem de iritanți. Pe de o parte pentru că nu-i ajută mintea, pe de alta pentru că au o nevoie infantilă să pară mai șmecheri decât interlocutorul fără ca asta să rezulte într-un beneficiu concret (da, la casting de șmecheri, să fii mai șmecher decât ăla de lângă tine poate face o diferență de câteva sute de euro. În viața reală, să te dai șmecher așa, în gol, îl face pe interlocutor să te deteste din baierile sufletului și să te evite de la o poștă.) Unii sunt iritanți prin insistență, alții prin aroganța nejustificată și tonul de sus complet gratuit („OK,
Există oameni care-s în mod natural extrem de iritanți. Pe de o parte pentru că nu-i ajută mintea, pe de alta pentru că au o nevoie infantilă să pară mai șmecheri decât interlocutorul fără ca asta să rezulte într-un beneficiu concret (da, la casting de șmecheri, să fii mai șmecher decât ăla de lângă tine poate face o diferență de câteva sute de euro. În viața reală, să te dai șmecher așa, în gol, îl face pe interlocutor să te deteste din baierile sufletului și să te evite de la o poștă.) Unii sunt iritanți prin insistență, alții prin aroganța nejustificată și tonul de sus complet gratuit („OK, de săptămâna asta cer și bani pe el”), alții din nevoia de a se da deștepți emițând banalități pe ton de axiome, alții, pur și simplu, pentru că-s foarte proști și complet inadecvați situației în care iau cuvântul.
Probabil că, o vreme, acești oameni se întreabă de ce-i urăște de moarte toată lumea și simt că sunt un factor de enervare teribilă, orice ar face. Atunci decid: „OK, dacă tot mă urâți de moarte, o să fac să pară că e o chestie intenționată. Că eu, în mod deliberat, mă comport ca un idiot, nu pentru că nu știu cum altfel, ci pentru că așa vreau!” Și, pentru că era nevoie de o explicație, idiotul a găsit una care să închidă aparent gura poporului: „Te enervez ca să te provoc!”
Ăhă. Întrebarea e una singură: să mă provoci să ce? Că e destul de clar cum reacționează un om provocat. În funcție de halul de nervi acumulat din interacțiunile cu alți idioți la fel de siniștri, te înjură două zile fără să se repete sau te ia la mișto. Sau, dacă a avut parte de mult prea mulți idioți, îți dă foc la bloc. Reacții destul de previzibile, zic eu. Deci, explicația e la fel de calpă și de găunoasă, ca și deliberarea provocatorului. Pur și simplu, omul e un biet prost agasant și, probabil, e primul care suferă că nu poate lega relații relevante cu alți oameni.
Apoi, urmează categoria a doua, care a înțeles că „a provoca” e ceva foarte vag, și a venit cu versiunea nouă și îmbunătățită a explicației: „te enervez ca să te stimulez”. din nou, să mă stimulezi să ce? să-ți dau cu un par în cap? „Nu. Tu iei inspirație din provocările mele și de-aia scrii atât de bine”.
Nu știu din ce rebut de aluat sunt plămădiți indivizii ăștia. Adică: să zicem că aș fi Veronica Micle și ar fi Eminescu mega amorezat de mine. Și aș ști că toate poemele lui de dragoste sunt transcrieri fidele după partidele noastre amoroase de prin pădure. Aș identifica chiar și lacul, și ramura, și salcâmul, și plopii fără soț, și ce vreți voi. Mi s-ar părea o acțiune super jenantă și autodegradantă (în sensul nasol, nu în cel plăcut) să mă bat cu o cărămidă în piept și să zic în public: „Știți, lume, eu m-am dat în bărci pe lac cu bardul!” Pentru că asta m-ar transforma într-o cerșetoare penală de atenție publică, lipsită de orice urmă de demnitate și ar și strivi corola de minuni a lumii. Ei, bine, cu atât mai jalnic mi se pare să fii un nimeni căruia nu i s-a acordat vreodată vreo fărâmă de atenție, și să te bați cu o cărămidă în piept, să te autodeclari muza mea. Că enervarea indusă de tine m-a făcut pe mine scriitor. Că dacă nu mă enervai tu, eu eram funcționară la poștă.
Pe când adevărul e că enervarea indusă de tine m-a făcut doar să cochetez cu ideea să mă las naibii de scris. Gata, iritantule. Uite că ți-am dat și noua poezioară-pretext de justificat felul tău de a fi – mai alergen decât glutenul și acarienii la un loc: „De fapt, te enervez ca să te provoc să te lași de scris”. Ești acoperit încă două săptămâni în propriii tăi ochi. Și după aceea?
(Această fotografie cu Jon Bon Jovi la clișeul oamenilor iritanți e, desigur, pură coincidență. :) )
