A început un nou an. Ca de obicei, salutăm noul început cu toată energia și speranța... ok, epuizați de atâta băut și bântuit baruri, dar hotărâți să facem ceva nou și frumos cu viețile noastre. Cel puțin unii. Alții știm din start că nu faci nimic din România și că asta-i situația, de aceea vom continua să ne văicărim că e o țară de căcat, că bunica / femeile / bărbații / vecinii / șamd., că e comunism și, cu toate astea, nu vom face nimic să schimbăm ce ne nemulțumește. Sună familiar?
De câte ori aud un om văicărindu-se a treia oară de fix aceeași tâmpenie - bine, bolile incurabile nu se
A început un nou an. Ca de obicei, salutăm noul început cu toată energia și speranța... ok, epuizați de atâta băut și bântuit baruri, dar hotărâți să facem ceva nou și frumos cu viețile noastre. Cel puțin unii. Alții știm din start că nu faci nimic din România și că asta-i situația, de aceea vom continua să ne văicărim că e o țară de căcat, că bunica / femeile / bărbații / vecinii / șamd., că e comunism și, cu toate astea, nu vom face nimic să schimbăm ce ne nemulțumește. Sună familiar?
De câte ori aud un om văicărindu-se a treia oară de fix aceeași tâmpenie - bine, bolile incurabile nu se pun! - îmi vine să-i ard o palmă de să-i sară măselele. Unu, pentru că văicăreala e o transmisiune de energie negativă de care nu am nici un chef. Doi, pentru că dacă ai identificat problema care te deranjează și în continuare nu faci nimic s-o rezolvi, ci doar te vaieți, meriți un cazan special în iad.
Una peste alta, oricât de mult aș detesta etichetările, trebuie să spun asta: există două categorii mari de oameni: ăia care vor să facă lucruri și resemnații congenitali.
Ăla care vrea să facă un lucru își asumă: că va întâmpina obstacole, că o grămadă de lume îi va pune bețe-n roate, că unii le vor promite marea cu sarea și nu le vor oferi nici măcar piperul, că vor apărea probleme mai complicate decât te-ai fi putut aștepta în cele mai hardcore coșmaruri și că nimic nu merge ca uns, iar dacă merge, să noteze cu grijă numele lubrifiantului, să mai ia un flacon.
Iar când tu îți bați capul să duci șaptezeci de mii de chestii deodată, și vine un resemnat care nu face nimic cu viața lui, să-ți spună că nu faci nimic în România, și că e normal că nu faci nimic, simți nevoia să-i vezi sângele decorându-ți pereții ca ornament.
Da, frate, TU nu faci nimic. Tu și alte câteva milioane de români o ardeți inutil și penibil, ca niște lepre leneșe, și acuzați comunismul, țara, viața, orice altceva, în loc să vă asumați că e vorba strict de lene personală. În fond, există un motiv pentru care Bucureștiul e plin de chinezi, arabi și italieni. Oamenii ăia mulți n-au venit în țara noastră pentru mămăligă și transhumanță deal - vale. Au venit pentru că au găsit un climat de afaceri prielnic și au găsit un mod de a face bani aici.
Nu zic, e mult mai ușor să te trezești la 11.00, cum am făcut eu azi, într-o formă vagă de mahmureală, și să zici că patria, poporul și situația sunt de vină. E mai greu să te trezești la șapte și să pui mâna la treabă, cum face Guang Hong din "Dragonul Roșu", care, până la ora asta, a vândut blugi de minim 3000 lei. Iar situația e exact cum ne-o facem. Dacă ocupația ta preferată e frecatul mentei, situația ta ar fi identică în toate țările universului. Poate ar diferi doar cuantumul ajutorului de șomaj.
Foto: Warner Bros.