Lifestyle· 10 min citire

Bullying feminin

batause

batause

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 30 aug. 2013, 12:12

Tradițional, de-a lungul secolelor, femeia a fost victimă a diverselor forme de hărțuire. Dar, în nenumărate situații, a  fost și agresor. Am anchetat pentru materialul care  urmează trei ipostaze de bullying feminin, ca un semnal de alarmă: femei dragi, nu faceți ce nu vreți să vi se facă! A)     „Mi se spunea batoza”   Interlocutoarea mea – să-i zicem Mirela – a făcut, paralel cu liceul, niște cursuri de modelling. E o fată înaltă, blondă, cu față serafică și cu forme pline, apetisante. Din punctul de vedere al profesorilor plătiți cu sume frumoase, s-o învețe secretele defilării

Tradițional, de-a lungul secolelor, femeia a fost victimă a diverselor forme de hărțuire. Dar, în nenumărate situații, a  fost și agresor. Am anchetat pentru materialul care  urmează trei ipostaze de bullying feminin, ca un semnal de alarmă: femei dragi, nu faceți ce nu vreți să vi se facă!

A)     „Mi se spunea batoza”

Interlocutoarea mea – să-i zicem Mirela – a făcut, paralel cu liceul, niște cursuri de modelling. E o fată înaltă, blondă, cu față serafică și cu forme pline, apetisante. Din punctul de vedere al profesorilor plătiți cu sume frumoase, s-o învețe secretele defilării pe catwalk și ale zâmbetului fascinant în fotografii, e o grasă oribilă. Iar dacă profesorii nu se puteau abține de la diverse ironii – ei, bine, colegele ei de modelling nici atât.

„Mă terorizau ba cu glume despre grași, ba cu comentarii acide, cum ar fi ‚Zi, mă, a urcat liftul cu tine până aici? Eu în locul tău aș fi luat scările.’ Ajunsesem să-mi fie silă nu doar de școală, ci și de strada pe  care se afla școala. Mi se scula părul pe spate când auzeam întâmplător, la radio, una dintre piesele pe care își făcea profesoara de mișcare orele de antrenament fizic. Acolo măcar, chiar dacă mă mai înghiontea câte una, restul fetelor își făceau și ele exercițiile, iar asta le distrăgea atenția. În schimb, la cursurile de mers era cumplit. Mă fixau toate cu privirea aia răutăcioasă, plină de ironie; simțeam că încep să transpir, că mă lasă toate puterile, mă simțeam neputincioasă, ajungeam să mă împiedic cu piciorul stâng de cel drept. Nu știu dacă poți înțelege senzația.”

După câteva săptămâni, modelele au trecut la alt nivel al hărțuielii. Își găsea fardurile trântite pe jos, pudriera spartă, tubul de fond de ten scurs și flaconul de parfum cu atomizorul stricat. „Îți dai seama, vorbim despre produse scumpe, de firmă, pentru machiaj profesional.” Prima oară, a întrebat cine i-a făcut chestia asta, dar nu i s-a răspuns decât cu un extrem de neprietenos: „Da’ ce-i treaba noastră? Dacă nu știi să ai grijă de ele, e problema ta!” și cu alte zece glume cu grași. A doua oară când a remarcat că fardurile erau sub măsuță, cu capacul rupt, a încasat un „Ce-ai, fată, suferi de mania persecuției?” „Ce, nu te-a persecutat destul natura că te-a făcut grasă?” N-a îndrăznit să mai crâcnească. Se străduia să-și păzească obiectele personale pe cât putea și starea de greață care o încerca, ori de câte ori se apropia de clădire, era din ce în ce mai intensă.

Apoi, a început să-și găsească articolele de îmbrăcăminte – „tot de firmă, normal, pentru că voiam să fiu impecabilă din toate punctele de  vedere” – pătate, tăiate cu foarfeca, ciorapii de mătase găuriți cu țigara. Simțea că se sufocă. Ar fi vrut să protesteze, ar fi vrut să le arunce în față faptul că sunt niște „javre hidoase pe după o piele de femeie frumoasă”, dar nu putea. Ar fi vrut să se retragă de la curs, unde îndura umilințe mai mari decât ar fi crezut că poate suporta – dar nu putea să facă nici lucrul ăsta. „Ciudat, simțeam că, dacă plec, ele câștigă. Dar ele câștigau oricum, în fiecare zi. Cred, cumva, că așa se simt și nevestele alea maltratate din căsnicii violente, de care se miră toți că nu divorțează”, meditează Mirela.

Acum, e assistant manager la un birou de avocatură. Colegii îi complimentează frumusețea. „Mai dau de alea prin broșuri și cataloage; sunt scheletice. Probabil, au anorexie. Nu-mi mai doresc genul  ăla de viață”, încheie fosta grasă a școlii de modele.

B)      Amanta demascată

„Să nu te combini niciodată cu un bărbat însurat”, spune Ana Maria, cu care mă întâlnesc după lungi insistențe, după ce-i promit de zece ori că nu voi da nici un indiciu din care să se prindă cineva că e ea. „Unu, e incorect față de ideea de familie. Doi, poate dai peste un psihopat. Și trei, dacă nu e el psihopat, garantat are o harpie de nevastă complet cretină, care se va apuca să te vâneze intens și să-ți facă toate tâmpeniile din univers, de parcă tu singură i-ai fi corupt bărbățelul, și, fără tine, viața lor conjugală ar fi fost un paradis.”

Ana Maria nici măcar nu avea intenții foarte serioase în privința omului de afaceri cu care se întâlnea cam de două ori pe săptămână, întotdeauna în garsoniera ei. Tipul n-o scotea în oraș, să nu-i vadă nimeni împreună; în schimb, îi vira ocazional câte „o mică atenție”  în cont și o răsfăța cu tot ce-și dorea. Ea era conștientă că nu e decât o aventură convenabilă, cu multiple beneficii: „Unde găsești tu un tip care să fie bun la pat, atent la nevoile tale și generos în mod natural, fără să-i bați tu obrazul? Mi-era clar că are familie, nu voiam să am de-a face cu asta, lucrurile puteau merge așa până când ne săturam fizic unul de celălalt și pa. Doar suntem adulți, nu?”

Și totuși, nevasta tipului n-a avut aceeași viziune asupra lucrurilor, când, umblând prin smartphone-ul pe care omul îl uitase acasă într-o dimineață, a descoperit mesajele erotice fără perdea cu care el și Ana-Maria se „încălzeau unul pe altul”, înainte de câte o partidă toridă de sex. A găsit numele complet, adresa și numărul Anei. Și de aici și până la o poveste demnă de fiori, n-a mai fost decât un pas.

„Găseam mesaje amenințătoare, inclusiv amenințări cu moartea, cu litere decupate ca-n filme, în căsuța poștală. Tot soiul de desene cu cadavre și capete de  morți. O dată, am găsit și o pisică moartă pe preș. Altădată, clanța era stropită cu un lichid gros, roșu. Nu era sânge, că n-a coagulat. L-am șters cu prosoape de hârtie, ferindu-mă să-l ating, și am dezinfectat ușa cu spirt.”

Noaptea, telefonul îi suna de câte treizeci – patruzeci de ori. Când răspundea, auzea diverse replici amenințătoare din filme de acțiune sau urlete din filme de groază. În fiecare seară, de pe alt număr. „Cred că-și cumpăra câte o cartelă pe zi, doar ca să mă terorizeze pe mine.” Ajunsese să nu mai răspundă la numere pe care nu le cunoștea.

Pasul următor a fost hackuirea emailului. Și toată lista ei de contacte – interminabilă, ca a oricărui om care activează într-un domeniu care presupune interacțiunea cu mulți oameni – a primit un mail în care falsa Ana-Maria afirma că e o prostituată și că oferă la cerere următoarele servicii – „aici venea o listă de perversiuni sexuale care mai de care mai înfricoșătoare” – la tarife promoționale. „Mi-a infestat și computerul cu un troian de  tip keylogger. Oricât mi-aș fi înlocuit parola, mi-o afla și mi-o schimba, la derută. Am scăpat de atacul ei internautic după ce mi-am făcut altă adresă de mail și mi-am luat alt notebook.”

Iar când femeia a început s-o urmărească fizic – cu mult timp după ce aventura cu tipul încetase – Ana Maria n-a mai suportat. Și-a schimbat jobul, s-a mutat în alt cartier și și-a setat pe privat toate conturile de pe rețelele sociale, eliminând din listă toate persoanele necunoscute. „Și acum, când dau peste un Friend Request pe Facebook, mă întreb dacă nu cumva e ea”.

De ce a continuat să te urască după încheierea aventurii? „Din obișnuință, cred. Și pentru că tipul și-a dat seama cu ce nebună are de a face. De aceea, a divorțat. Acum, e cu alta.” Și nebuna o hărțuiește și pe tipa respectivă? Ana Maria dă din umeri. „Sincer? Nici una dintre persoanele astea nu mă mai interesează; tot ce vreau e să le știu cât mai departe de mine.”

C)      Conjurația pensionarelor

Vicky e lesbiană. Familia ei nu știe lucrul ăsta și nici nu-l va afla vreodată. Cei de la muncă nu știu nici ei și nici nu e cazul să afle, pentru că Vicky nu vrea să-și bage nimeni nasul în treburile ei. Cu vecinele ei, majoritatea bătrâne ieșite la pensie, locuitoare ale unui bloc de modă veche, cu spații vaste și apartamente puține, unde a închiriat și ea o garsonieră, s-a înțeles minunat la început. „Eu le plăteam diverse facturi și le aduceam pâine, lapte, zahăr sau orice altceva de la magazin, ele îmi plăteau mie întreținerea în ziua de colectare. Pe bune, eram OK.”

E drept, o mai compătimeau uneori „că, uite, ce frumușică ești, și nu-ți găsești și tu un băiat serios, să te ia de nevastă, să faceți copii”, ba chiar încercau să-i facă aranjamente „Vine un nepot al lui cutare, băiat cuminte, cu serviciu și mașină, și-a luat și apartament cu Prima Casă, acum plătește rate”. Ea le făcea pe plac, se și întâlnea o dată cu diverși „băieți buni”, apoi constata că nu se potrivesc și-și vedea de  aventurile ei.

Lucrurile au mers până când unul dintre „băieții buni” a făcut o fixație pentru ea din prima seară și, rănit de refuz, a urmărit-o până când a surprins-o într-un bar, sărutându-se cu prietena ei. „De obicei, suntem discrete. Dar în seara aia sărbătoream nu știu ce și am băut vreo două sticle de vin roșu. Și am început să ne mozolim public. Adică… până la urmă, avem sentimente, cât dracu’ să ne tot ascundem?”

A doua zi, tot comitetul de babe o privea dubios. Nu i-au răspuns la salut. Când le-a sunat la ușă, să le ia facturile și banii, i-au trântit un „Mersi, n-avem nevoie”, înțepat. Într-o seară, când asculta un album al lui Bon Jovi – „Bon Jovi, da? Nu Sepultura, nu Moribund Oblivion, nu Satanic Slaughter. Un biet Bon Jovi nevinovat” – i-au trimis pe cap poliția, pentru tulburarea liniștii publice. Au început s-o denunțe cu diverse pretexte. Ba că fură curent, ba că a umblat la apometre, ba la repartitoare. „Zilnic aveam gazda acasă și un comitet de meșteri care verificau unde am umblat și cum.” Au denunțat-o inclusiv pentru consum de droguri – „ni s-a părut cam amețită”. De fapt, băuse doar două beri. „Faza cea mai tare a fost când au chemat poliția pentru tulburarea liniștii publice, iar eu nici nu eram acasă. Era tot o nepoată a uneia dintre ele, care asculta și ea niște muzică, habar n-am ce. Sectoristul, cu  care ajunsesem să mă împrietenesc, a amendat contravenienta cu o voluptate de-a dreptul sadică. Și tot pe mine m-au învinuit, că de ce îmi permit să nu stau acasă atunci când tulbur liniștea publică?”

Între timp, Vicky s-a mutat cu prietena ei, într-un bloc nou construit, liber de prejudecăți. Dar încă o mai trec fiorii, când își amintește de colocatarele ei din blocul interbelic. „Securistele”, așa le spune. „Ceaușescu i-a distrus complet pe ăștia din generația lui; i-a transformat în lepre turnătoare, intrigante și securiste. Conjurația imbecilelor. Măcar să fi făcut eu ceva, să merit toată rafala aia de mitocănie”, concluzionează.

Foto: ohnotheydidnt.livejournal.com.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle