Care-s beneficiile în a fi părăsit?

Am auzit ieri întrebarea asta, într-o conversație care nu mă includea. Evident că nu m-am băgat peste oamenii ăia, să le zic "Excelentă întrebare!", dar am păstrat-o și am decis s-o tratez aici, acum.

Divorțul e cotat drept al doilea factor major de stres, după văduvie, așadar, ideea de beneficiu pare stranie, ba chiar ușor ridicolă. Iar când o relație e foarte veche și pornește de la o mare iubire, nu trebuie să existe o hârtie care să spună că robul lui Dumnezeu Ion e legat contractual de roaba lui Dumnezeu Maria, iar destrămarea izbește exact ca un divorț. Așadar, există beneficii în faptul că "jumătatea" ta se smulge din întreg?

A. Se rezolvă problema laptelui. 

De obicei, oamenii pleacă din două motive: când nu mai pot sau când găsesc pe altcineva.

Cazul "când nu mai pot" e faza aia terminală a unei relații când toate micile defecte ale unui om se adună, alungă orice formp de afecțiune din sufletul tău iar tu începi să-l vezi ca pe un monstru dezgustător pentru nimica toată. O problemă minoră de genul "Iar n-ai cumpărat lapte, boule!" devine un pretext la fel de valid de război ca asasinarea lui Franz Ferdinand la Sarajevo. Și oamenii reacționează la chestia asta în două moduri - care, desigur, se împart în mii de submoduri: unii se apucă să cumpere lapte în neștire, și tu constați că nu trebuia din ăsta, ci din celălalt, și la final, că iar n-au șapcă, iar alții se încrâncenează și nu mai cumpără lapte nici de-al dracu'.

Oricare ar fi traseul, de la un punct încolo, te saturi să fii șicanat la nesfârșit pe tema laptelui sau să faci crize zilnice că laptele nu corespunde. Și ieși din acest cerc vicios și reciproc nimicitor.

B. Se rezolvă problema orelor suplimentare. 

După niște ani de relație, chimia sexuală dispare. Și există două consecințe posibile: dacă cei doi erau firi compatibile, rămân buni prieteni și siguranța pe care și-o oferă reciproc e lipiciul care continuă să-i țină împreună, iar dacă nu, se ajunge la problema laptelui, tratată mai sus.

Chiar și în primul caz, unii  simt că siguranța e insuficientă, că e o compensație minoră comparativ cu intensa plăcere a unui sex oral pe o stradă lăturalnică, și, când un om - care nu e cretin și nici urât cu crengi - emite semnale de "Sunt lihnit sexual", apar de obicei nenumărați reprezentanți ai sexului opus mai mult decât dornici să rezolve problema. Și așa se ajunge la problema orelor suplimentare.

Acum, fie că tu faci ore suplimentare, fie că descoperi că "your significant other" le făcea, trebuie să stai și să-ți pui problema: chiar ții neapărat la o relație care e în oarecare măsură o minciună? Unii oameni, motivați de alte avantaje ale relației, îmi vor spune că da. Adevărul însă e că fiecare compromis pe care-l acceptăm ne scade respectul de noi înșine. Și că dacă celălalt face ore suplimentare, dar asta nu-l îndepărtează emoțional de tine, va ști să le facă atât de discret, că vei fi ultimul care va afla. Dacă nu-l interesează dacă te interesează, e semn că nu mai e mare lucru de pierdut.

C. Se rezolvă problema WC-ului ocupat 

Presupunând că nu ești un caz patetic de atârnache disperat, care se teme atât de mult de singurătate, încât preferă să stea cramponat de oricine și de orice, ca ursul koala, preferi o relație sănătoasă, în care persoana ta să conteze. Faptul că un om alege să-ți spună că nu-ți mai poate dărui întreaga lui atenție e versiunea fericită. "Cum să fie fericită, când a plecat iar eu plâng pe un morman de batiste?" Crede-mă că era mai trist să fi rămas și să țină WC-ul ocupat aiurea. Orice stare de libertate e o stare de potențialitate. Mâine, poate apărea o nouă iubire.

D. Se rezolvă problema epilatului 

Orice rutină te face să cazi, mai mult sau mai puțin, în păcatul neglijenței. E un fapt. Cazul femeilor care se îngrașă după ce se mărită și al bărbaților care fac burtă și devin niște moluște fără personalitate vă e binecunoscut. Iar când ești aruncat brusc înapoi pe piața oamenilor single, împrejurările te obligă să redevii competitiv. E dureros la început, dar cei mai mulți divorțați pe care-i știu au început să arate mult mai bine și să se comporte mult mai interesant după ce au fost părăsiți. Nu e un lucru neapărat rău să-ți dinamiteze cineva autosuficiența, deși doare. Câteodată, e fermecător să umbli pe cai mai mititei.

E. Last but not least: Se rezolvă problema lașității ontologice 

Suntem câte unii care urâm să-i părăsim pe alții, pentru că ne e silă profundă de gândul că fericirea noastră e punctul de pornire al nefericirii altcuiva. Și atunci, îi facem strategic să ne părăsească ei. Când părăsești, ești jivina aia egoistă care a călcat cu brutalitate peste o iubire ca-n filme. Când ești părăsit, ești victima inocentă cu ochi albaștri. Chiar dacă îi ai natural căprui, devin albaștri pe perioada aia. Lumea se întrece în a te compătimi și te răsfață îndelung, să-și arate părerea de rău. Câștigul e dublu: pe de o parte, a dispărut elementul minciună din viața ta și, pe de alta, ai atenție câtă n-ai avut de la nuntă. Nemaivorbind că, părăsit fiind, de obicei negociezi partajul cum vrei tu.

Dacă stai bine să te gândești, ești omul care iese cel mai bine din toată afacerea asta.

Foto: brainz.org