Lifestyle· 5 min citire

Cat Fight: Fete care bat fete pe marile ecrane

catfight 1

catfight 1

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 7 iun. 2013, 07:48

Dacă  până nu demult, supereroul filmului era bărbat, de  cele mai multe ori alb, iar femeile din film erau fie companioane cu picioare până  la gât, întrerupte  doar de o pereche superbă de sâni, fie victime neajutorate care trebuiau salvate, și ocazional victime neajutorate cu picioare până la gât, întrerupte doar de o pereche superbă de sâni, filmele de azi abundă de gagici care bat și străpung, ca mașina de cusut. Nimeni nu mă va contrazice când voi afirma că în recentul Fast and Furious 6,scenele care ne-au captat cel mai intens  atenția au fost acelea  de dat la gioale intens și

Dacă  până nu demult, supereroul filmului era bărbat, de  cele mai multe ori alb, iar femeile din film erau fie companioane cu picioare până  la gât, întrerupte  doar de o pereche superbă de sâni, fie victime neajutorate care trebuiau salvate, și ocazional victime neajutorate cu picioare până la gât, întrerupte doar de o pereche superbă de sâni, filmele de azi abundă de gagici care bat și străpung, ca mașina de cusut.

Nimeni nu mă va contrazice când voi afirma că în recentul Fast and Furious 6,scenele care ne-au captat cel mai intens  atenția au fost acelea  de dat la gioale intens și profesionist, între Letty Ortiz (interpretată de Michelle Rodriguez, această Jeană-Claude Van Damme cu ovare a zilelor noastre, abilă mânuitoare a argumentelor cu capete în gură, picioare-n dinți și pumni oriunde altundeva)și Riley (jucată nebănuit de credibil de Gina Carano, de meserie expertă în arte marțiale mixte).

Ca să folosim limbaj de critic literar român: experimentăm un regal de bulăneală rafinat structurată, cu suave transcendențe și imanențe de caft irepresibil și inexpugnabil, finalizată într-o metafizică a ploii dinților din gură. Pe  scurt, foarte sexy,după cum arată și imaginea alăturată.

Prilej să ne amintim cu nostalgie de alte câteva smardoieli legendare din alte filme care au arătat că și fetele pot genera (și degenera în) testosteron.

X-MEN: THE LAST STAND (2006)

Interracial e categoria noastră preferată pe  multe siteuri pe care ni le ștergem din browse history ori de câte  ori avem musafiri. Iar când vine vorba de bătaie, scena asta scurtă, dar jucăușă, dintre Storm (Halle Berry) și Callisto (Dania Ramirez) în costume de piele neagră, transformă acest film absurd spre vag retardat, unde toată lumea abuzează de puteri mutante de zici că-s într-o excursie în universul genetic al Angelinei Jolie, într-o chestie căreia abia aștepți să-i vezi remake-ul porno: XXX-MEN: THE ONE NIGHT STAND.

BANDIDAS (2006)

Se pare că anul 2006 a dat o recoltă bună în cultura de fete  care bat fete. Practic, Bandidas se vrea un fel de Butch Cassidy& The Sundance Kid, în versiune feminină, mexicană și mult mai proastă. În fine, Salma Hayek și Penelope Cruz stăteau împreună la o cafea și le-a venit o idee: „Fată, nu facem și noi un fel de Thelma și Louise, dar mai pe western așa?” „Facem."
Evident, lumea visa la niște scene  toride cu cele două protagoniste, mai ales că Hayek venea după Frida, unde mozolise toată distribuția feminină și pe Alfred Molina… adică,da, distribuția feminină. Dar nu. În schimb, când Hayek și Cruz dau una-n alta ca-n fasole, ți se taie respirația.

MISSION IMPOSSIBLE: GHOST PROTOCOL (2011)

Când BlueIs The Warmest Colour a luat Palme d’Or anul ăsta, m-am uitat lung la Lea Seydoux și m-am întrebat de unde o știam, mai ales că amintirea nedefinită mi-a provocat și o vagă căldură. Apoi mi-am amintit. A avut o scenă de cat fight extrem, dar extrem de sexy cu Paula Patton, în Mission Impossible . De ce e unică această scenă? Că, spre deosebire de filmele de mai sus, unde gagicile sunt echipate în costum care sugerează posibilitatea bătăii, aici, fetele vin în două rochițe foarte diune, și, the next thing you know, dau una cu cealaltă de pământ. Iar momentul tirbușonului cu care dau să se înțepe e în sine o capodoperă. De atunci, mi-am privit cu alți ochi tirbușonul din sertarul bucătăriei.

Din păcate,n-am găsit o imagine cu acel tirbușon. Luați, așadar, una cu un tirbușon no-name.

CHARLIE’S ANGELS: FULL THROTTLE (2003)

Deja v-am oripilat până în acest punct cu cantitatea de filme cretine pe care le-am văzut. Stați să vedeți de acum încolo, când vă voi povesti despre această superbă scenă de caft în patru, care pune față în față triada de îngeri Cameron Diaz – Drew Barrymore- Lucy Liu cu îngerul decăzut, recte Satana, interpretată de o Demi Moore zveltă și apetisantă ca o panteră neagră. De fapt, acum m-am prins, Charlie’s Angels era o ecranizare liberă a Bibliei. Așteptăm partea cu Sodoma și Govora. Cert e că Demi nu e niciodată atât de sexy ca în rolurile în care e sărită de pe  fix: Full Throttle, Disclosure și relația cu Ashton Kutcher.

KILL BILL, ORICE NUMĂR
Dacă vine vorba de femei și bătaie, nimeni nu se compară cu Quentin Tarantino. Pardon, cu Uma Thurman. Deși Uma Thurman bate enorm de multă lume în aceste filme, o să aleg o singură scenă pentru această trecere în revistă. Și va fi aceea cu Lucy Liu. Scena aia nu e o simplă bătaie, nu e o simplă mișcare coregrafiată, e chintesența a tot ce e frumos în lume. Poetry in motion. Dacă bătaia ar fi muzică, scena asta ar fi jazz de New Orleans. Dacă bătaia ar fi sex, scena asta ar fi clipa inefabilă, apoteotic-frisonantă și magnetic-incandescentă (mulțumim, domnule critic, luați o pauză!) a adevăratei iubiri.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News