Ce voia să spună autorul: Top 10 piese neinteligibile

""I want your ugly I want your disease / I want your everything as long as it's free / I want your love / (Love-love-love I want your love)". Penibil, știu. Extrem de ostentativ, lipsit de miză poetică, banal. Nemaivorbind că Lady Gaga e urâtă cu bulbuci. Dar măcar înțelegi cuvintele.

Există multe piese pe care stai, le asculți și te uiți precum curca-n lemne, căutând să deslușești printre sunetele alea dubioase o aluzie vagă că ar avea vreun sens cunoscut omului. În cele ce urmează, mă voi referi strict la piese care mimează limba engleză. Și vă voi invita să le ascultați cu mine. Să facem împreună  acest exercițiu: înțelegi sau nu ceva din adunătura aia de vocale și consoane, fără un search pe Google?

Ca să nu fiu bănuită de discriminare, le voi da alternativ: o piesă de rock și una de dance. Măcar să mă urască ambele categorii în egală măsură.

10. TALKING HEADS - Burning Down The House

PIESA.

E drept că David Byrne, solistul trupei pseudopunk Talking Heads, a avut întotdeauna un talent de a rosti cuvintele de parcă ar fi fost șomoioage de fân pe care le întorcea cu grebla să se usuce și pe partea cealaltă, dar în cântecul ăsta, își dă frâu liber cum n-a făcut-o niciodată până acum. Poate v-ați autoiluzionat că ați înțeles vreodată mai mult din piesa asta decât "Burning Down The House". Vă zic eu: nu s-a întâmplat.

9. SNOW - Informer

PIESA.

E un pic trist să porți un nume scrobit ca Darrin Kenneth O' Brien când marele tău regret în viață e că nu te-ai născut un rastaman negru autentic, cultivator de ganja în ghiveci pe balcon. Și atunci, ce faci, ca să compensezi? Inventezi turuitul imposibil de urmărit, ca nou gen artistic. Numai că au și ascultătorii răbdarea lor. După ce au văzut că și a doua piesă, și a treia, sunt tot așa, li s-a făcut milă de băiat și l-au cruțat. Nu se știe nimic de el de atunci.

8. SEX PISTOLS - Bodies

PIESA.

Sex Pistols sunt o trupă iconică, cu nenumărate merite: au fost primii care au înjurat live, la televizor, au brevetat imaginea starului rock care sparge camere de hotel, au parodiat regalitatea britanică și au acuzat regina de jaf și, printre multe altele, au creat genul punk. Dar din piesa asta CHIAR nu înțelegi nimic. De data asta, există un motiv. Textul descrie niște avorturi absolut oribile, făcute cu ce s-a găsit prin casă. Și, pe același album cu Anarchy In the UK sau God Save The Queen, pe Johnny Rotten & Co i-a cuprins brusc stânjeneala.

7. JAY - Z - It's Hot (50 cent diss)

PIESA.

După cum zice titlul, asta e o piesă în care Jay - Z își propune să șteargă pe jos cu 50Cent. Îmi pare rău, Jay - Z, dar un atac de succes la persoană nu funcționează decât dacă se înțeleg cuvintele. Și mai am o veste tristă: 50 Cent chiar răpăie inteligibil, ceea ce, în cazul tău, e încă un vis neîmplinit, copil al suferinței.

Dincolo de asta: hai să zicem că înțeleg că un om are dificultăți în a se face înțeles într-o piesă cu o vagă urmă de muzică, unde trebuie să susțină vocal niște note. Dar ăsta e hip-hop. Gen, genul în care vorbești pe ritm. Să reușești să fii neinteligibil în condițiile astea mi se pare o performanță.

6. PEARL JAM - Yellow Ledbetter

PIESA.

Cu bonus pentru sarcasmul top commentului care zice: "Asta e piesa mea favorită căreia nu-i știu versurile".

Și, pe bune. Eddie Vedder, vocalistul Pearl Jam, a fost întotdeauna dragostea mea. Pentru că era enigmatic. Ce cânta el, acolo, pe scenă, era o enigmă pentru toată lumea. De aceea, oamenii au preferat să facă headbang pe ritmul grunge-ului proaspăt născut și să nu-și bată capul cu chestii care nu-i priveau. Cum ar fi mesajele criptate către marțieni pe care le transmitea Eddie prin cântece.

5. PRINCE - Head

PIESA.

Aceasta este o piesă livrată de artistul cunoscut înainte drept The Artist Formally Known As Prince. E despre plăcerile de nedescris ale sexului oral. Cel puțin așa indică titlul. Revoluționară, e adevărat, pentru anul 80, când Michael Jackson ne cânta despre cum să dăm vina pe boogie. Numai că e atât de dificil de distins ce murmură Prince în focul pasiunii încât, la final, constați cu stupoare că nici măcar nu te-ai prins dacă artistul cunoscut înainte e de partea cererii sau de aceea a ofertei.

4. GOGOL BORDELLO - Occurence On The Border

PIESA.

Când o trupă este formată din emigranți din toate colțurile planetei, împrieteniți la o coadă, unde se chinuiau să adune la un loc atâta engleză încât să-i ceară o pâine vânzătoarei, e oarecum de înțeles că textele lor vor avea prea puțin în comun cu engleza. Partea frumoasă e, după cum se aude din cântecelul ăsta, că nici măcar nu încearcă. Ce spun eu că nici nu încearcă? Nici măcar nu încearcă să încerce!

3. MICHAEL JACKSON - Jam

PIESA.

Știm eterna concurență dintre Prince și Michael, nu? Nu poate lipsi nici de aici.

De obicei, textele lui Michael Jackson erau destul de limpezi pentru toată lumea. Erau fie despre salvarea planetei (Save The World), pentru că planeta suntem noi (We Are The World), fie despre cum vrea el să fie lăsat singur (Leave Me Alone), fie despre faptul că se simte prea singur (Stranger In Moscow), fie despre cum nu avem noi treabă dacă el e alb sau negru (Black Or White). Deci, ce zicea titlul, aia era.

În schimb, piesa asta, Jam, reușește să fie pe alocuri neinteligibilă și, în rest, absolut incoerentă. Poate, cheia e în refren. "Jam / Can't take too much (of) this stuff". Hmm. Deși, până la urmă, a luat excesiv de mult din altele.

2. NIRVANA - Smells Like Teen Spirit

PIESA.

Nu știm dacă, în scurta sa existență, legendarul Kurt Cobain a aflat de existența unui aliment numit mămăligă. Cert e că a cântat toată viața de parcă ar fi fost cu ea în gură. De piesa asta și de lipsa ei de noimă a făcut mișto atât de multă lume, de la Weird Al Yankovic și până la Muppets, încât mă simt Captain Obvious dacă mă apuc să mă distrez pe socoteala ei. De fapt, cred că exista o concurență secretă, "care din noi e mai lipsit de sens?", între liderii grunge-ului. Nu e o întâmplare că doi dintre ei sunt, azi, în acest top.

1. APACHE INDIAN - Boom Shack-A-Lak

PIESA.

Nu aveam cum să nu pun pe locul I chestia asta. E mai mult decât un cântec. E o boală contagioasă. Orice muzician atins de ea a fost infectat pe loc de boala aia sinistră cunoscută sub numele de Sindromul Eruptiv al Dezarticulării (SED) și, în câțiva ani,a murit în spasme. Încă nu s-a descoperit un vaccin. SED continuă să facă victime și în zilele noastre. Chiar în timp ce tu citești  rândurile astea, muzicieni din toată lumea delirează frenetic, afectați de SED, iar oamenii  care se zbânțuie prin cluburi ratează să priceapă că, de fapt, se distrează nepăsător pe strigătele de ajutor ale unor ființe aflate în grea ananghie.