DANNY DEVITO, prietenul mediului

Ocazional, câte o carte pentru copii are un succes imens, ceea ce duce la ecranizări repetate. Când cartea are un rol adiacent, de critică subtilă a artificialului care ne invadează viețile, succesul ei este un lucru cât se poate de meritoriu. Iar când acest țel este slujit de nume mari ale showbizului, ca Danny DeVito, Zac Efron și Ed Helms, ne e clar că vorbim despre Dr. Seuss' The Lorax, o comedie muzicală de animație irezistibilă. Mai multe vă spune chiar DeVito, în interviul care urmează, pus la dispoziția noastră de Odeon Cineplex, cărora le mulțumim pentru exclusivitate.

Filmul ăsta ți se potrivește, pentru că și tu vrei să salvezi planeta. Ce faci tu pentru copaci?

DEVITO: Chestii simple, pe care le poate face oricine: folosim mai puține prosoape de hârtie decât de obicei. Rhea (Perlman, n. r.) și cu mine avem trei copii, o familie mare; la care se adaugă oamenii care mai stau pe la noi. Mâncăm fără încetare! Suntem italieni, halim nonstop, deci, în mod normal, consumăm prosoape de hârtie ca pe aer - e o nebunie! De aproximativ un an, ne-am format un nou obicei: avem un teanc de șervete de pânză, pe care le folosim în locul celor de hârtie, așa cum făceam pe când eram copii, sau, mă rog, pe când eram eu copil. Aveam șervete de cârpă, pe care le băgam la spălat.

Și cum stă treaba cu electricitatea pe care o consumi, spălându-le?

DEVITO: Pui câteva pietroaie în cadă și le speli frecându-le de ele. Așa cum se făcea pe vremea indienilor.

Deci, ți-ai dorit să faci The Lorax datorită mesajului ecologic al poveștii?

DEVITO: Nu neapărat; faptul că avea un mesaj ecologic a fost ca un cadou pentru mine, dar adevăratul motiv este că îmi place cartea. Îmi plac toate cărțile semnate de Dr. Seuss. Nu am mai făcut așa ceva până acum. Eram în toiul filmărilor la It's Always Sunny In Philadelphia, iar Chris Meledandri, producătorul, ne-a adus posterul. Mi-a plăcut la nebunie personajul, un tip frumos și irezistibil. Mi-am zis: "Va fi foarte tare; vocea mea venind din ființa aia".

Ce te-a atras spre personajul The Lorax, în afară de faptul că era o făptură mică, portocalie, pe care îți doreai s-o joci? E oarecum răutăcios: el îl aruncă pe Once-ler în râu. Îi pune viața în pericol!

DEVITO: Te referi la poluator? (râde). Nu știu dacă The Lorax se gândește că vrea să-l omoare. Pur și simplu, vor să scape de el! După ce m-am apucat de chestia asta, am descoperit că e foarte amuzantă, nu ne puteam opri din improvizat și făceam tot soiul de trăsnăi. Adoram să lucrez de unul singur în cabina de înregistrări. Era foarte mișto: puteam spune tot ce-mi trecea prin cap. Mă filmau, așadar, puteam să fac ce voiam, să mă strâmb după cum îmi poftea inima, să exagerez oricât, ceea ce îmi place la nebunie.

Animatorii s-au folosit de înregistrările video din cabină și au incorporat apucăturile actorilor în desene. Te-ai recunoscut în Lorax?

DEVITO: O, da. M-au prins foarte bine.

Ai foarte mulți prieteni în showbiz. Te-au tachinat pentru rolul ăsta?

DEVITO: Nu. Toți mă invidiază. Știu că Jack Nicholson și-a dorit foarte mult rolul ăsta, iar el e un boșorog la fel de pisălog ca și mine. Sunt fericit că l-am învins. Și Michael Douglas și-ar fi dorit să-l interpreteze pe Lorax, dar n-a avut cum - nu ne comparăm! Îmi pare rău pentru ei. Îmi pare rău pentru Brad Pitt, care nu va avea niciodată ocazia să facă un asemenea rol. Ce se va alege de el?

Asta e, deci, părerea ta despre tine?

DEVITO: Sincer, nici măcar nu mă uit la mine însumi. Uneori, o fac și-mi spun: "O, Doamne! Ăsta să fiu eu?"

Ai interpretat rolul în patru limbi; cum a fost?

DEVITO: Interesant. Foarte distractiv. Vorbeam cu Meledandri la telefon, când mi-a venit ideea că ar fi foarte tare să-l facem în altă limbă. Mi-a spus că, îmi doresc chestia asta, putem încerca. După ce am început, nu ne-am mai putut opri. Știu că fiecare țară are actori care să facă lucrul ăsta în propria lor limbă, dar, o dată ce m-am apucat de asta, m-am simțit ca și cum m-aș fi cățărat pe un munte - nu ai mai făcut asta niciodată, dar vrei să vezi dacă poți!

Eu am făcut-o din două motive: voiam să păstrez energia personajului și-mi doream să mă asigur că intențiile se păstrează, nu se pierd în traducere, pentru că povestea e minunată. Voiam să respect limbile respective, de aceea, am petrecut foarte mult timp exersând-o pe fiecare în parte, chiar și italiana, pe care o știam superficial, dar nu îndeajuns de mult încât să fac un film așa cum trebuie.

Care a fost cea mai dificilă limbă?

DEVITO: Toate sunt dificile în felul lor, toate au mici trucuri pe care a trebuit să le cuceresc- Chiar și italiana - deși mă simt italian, sunt mici erori pe care le fac, atunci când vorbesc. Germana și rusa au fost ca și cum aș fi fost azvârlit în mijlocul unei păduri, gol pușcă. A fost atât de îngrozitor, dar am avut niște oameni minunați, care m-au ajutat și pe care i-am avut mereu alături. Nu înțelegeam nimic din rusă, și atunci, mi-au scris totul, fonetic - și am făcut-o. De câte ori luam o pauză de cafea, mă întrebam: "Ce dracu' faci? Ți-ai pierdut mințile?"

Mi-ai putea cita o expresie în limba germană?

DEVITO: Nu! Și nici măcar nu vreau să încerc. Uneori, dura o oră să formulez cum trebuie o replică. Dacă știam din prima că facem traduceri, nu mi-aș fi dat niciodată frâu liber când lucram la versiunea în limba engleză. Uneori, nu făceam pauze. Și, totuși, am avut oameni competenți care să se ocupe de partea tehnică. Iar cei care traduceau scurtau cuvintele pentru mine.

Revenind la mediu, pe ce alte căi îl protejezi?

Nu folosesc sticle de plastic. Refuz paharele de carton pentru cafea. Conduc o mașină electrică. Presupun că, în acest moment, astea sunt lucruri pe care le putem face.